România, antrenată de selecționerul Sorin Lăpădatu, luptă (întrecere este în plină desfășurare) cu trei selecționate pentru unul dintre primele două locuri ale clasamentului, care trimit automat la Euro. Se joacă 5 la 5, pe teren de minifotbal. 

Tricolorii au câștigat primul meci din grupa de calificare, ieri, 3-0 cu Belarus, azi au înfruntat Georgia, de care au trecut cu 2-1, iar sâmbătă închide cu Grecia. 

Cele două victorii reușite asigură matematic calificarea. La turneul final continental se vor înfrunta 10 naționale, dintre care 8 sunt deja calificate.

”Poate ne oferă domnul Mihai Stoichiță (n.r. – director peste toate loturile naționale) o primă de calificare”, trage nădejde antrenorul României.


Mihai Nitor, numărul 7, este căpitanul României        FOTO: Facebook Sorin Lăpădatu

Portarul, singurul de pe teren care vede

Turneul de calificare a fost găzduit de baza sportivă din cadrul Centrului Național de Fotbal Buftea, unde au fost cazate toate delegațiile. Terenul, unul special pentru jucătorii cu deficiențe de vedere, a costat FRF suma de 65.000 de euro.

Lotul României cuprinde IT-iști, studenți, maseuri și profesori la școli speciale. Toți sunt de nivel B1, adică nu văd deloc.

Fotbalul practicat de nevăzători este unul special. Se joacă cu o minge cu clopoței, iar jucătorii poartă ochelari din cauciuc, ca să nu existe suspiciuni că întrezăresc măcar umbre. 

Singurul care vede este portarul, care are obligația, la penalty-uri, să lovească bara cu bastonul sau cu un obiect metalic, ca să-l ajute pe executant să-și stabilească reperele.

Cum arată buletinul de vot pentru alegerile prezidențiale din 24 noiembrie!
 

Urmărește-ne pe Google News