Primele cinci poziții ale ierarhiei mondiale sunt nemodificate față de luna trecută, cu Argentina pe primul loc, urmată de Belgia, Columbia, Germania și Chile, în timp ce Portugalia, noua campioană europeană, a urcat două trepte și se află pe locul 6.
Franța, finalista EURO 2016, a înregistrat un salt de zece locuri și este acum pe 7, dar surpriza Țara Galilor a reușit o urcare spectaculoasă de 15 locuri, până pe poziția a 11-a. Salturi notabile au mai reușit Croația (12 locuri), Polonia (11) sau revelația Islanda (12). Cele mai semnificative coborâri le-au avut Austria (11 locuri), Olanda (12) sau Ucraina (11).
Dintre viitoarele adversare ale tricolorilor în preliminariile Cupei Mondiale 2018, doar Polonia este mai bine clasată (locul 16). Danemarca ocupă poziția a 44-a, după ce a coborât 6 locuri, Muntenegru a pierdut cinci poziții și se află pe 95, Kazahstan a reușit un salt de 15 locuri, până pe 97, iar Armenia a urcat opt locuri, fiind acum pe 102, notează Agerpres.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
Unica.ro
Fiica transgender a lui Elon Musk a povestit ce obișnuia să îi facă tatăl ei în copilărie. Miliardarul are 12 copii
Viva.ro
WOW, cum arăta Dana Budeanu, în urmă cu 15 ani, înainte să devină celebră pe social media. Purta pălării extravagante și rochii cu decolteu adânc, iar rujul roșu era semnătură. Imaginile care fac și acum furori
Libertateapentrufemei.ro
Semnul prevestitor de moarte pe care l-a văzut Dumitru Dragomir la Dinu Gheorghe: ”Când vezi asta, ştii sigur...”
FANATIK.RO
De sâmbătă, 1 februarie 2025, de la ora 7, trei zodii își schimbă viața la 180 de grade. Începe o nouă eră pentru ele
Elle.ro
Gina Matache, declarații surprinzătoare despre Delia. Cum era artistă în adolescență: „A plecat și ea de acasă la 18 ani...”
Unica.ro
Dependența de alcool i-a distrus viața! Drama unei vedete pe care milioane de români au îndrăgit-o. A ajuns să vorbească singură pe străzi / FOTO
Observatornews.ro
Familiile tinerilor ucişi de Vlad Pascu reacţionează la pedeapsa de 10 ani. Ar putea ieşi din puşcărie în mai puţin de 4 ani
HOROSCOP
Horoscop 1 februarie 2025: Fecioara vede viața cu alți ochi și ai ocazia să înveți lucruri cu totul noi