Șeful de la Casa Fotbalului face orice pentru a obține un nou mandat. Cu fotbalul profesionist s-a cam convins că nu prea are treabă, așa că încearcă să-și facă imagine pe unde poate. Fotbalul de masă a rămas marea lui dragoste.
Răzvan Burleanu și-a făcut timp înaintea plecării tricolorilor la Varșovia, pentru meciul cu Polonia (1-3), să participe la festivitatea de premiere a Cupei Ministerului Afacerilor Externe.
Într-o știre strecurată pe site-ul frf.ro suntem informați că ”la startul actualei ediții a competiției de fotbal, a treia la care Federația Română de Fotbal este partener, s-au aflat 12 echipe. Pe locul I s-a clasat, pentru a treia oară consecutiv, echipa Ministerului Afacerilor Externe.
Câștigătorii și componenții echipelor aflate pe podium au fost premiați de președintele FRF, Răzvan Burleanu, și de Ministrul Afacerilor Externe, Teodor Meleșcanu”.
”Alăturarea Federației noastre ca partener al acestei competiții se subscrie strategiei de a dezvolta fotbalul de bază, de a crea din nou emulație în jurul fotbalului și a readuce românilor bucuria sportului rege. E un drum lung, dar pe care îl parcurgem cu perseverență. Suntem convinși că rezultatele nu vor întârzia să apară”, a spus președintele FRF, Răzvan Burleanu, citat de site-ul FRF.
În cadrul evenimentului, președintele FRF i-a dăruit Ministrului Afacerilor Externe un tricou al echipei naționale de fotbal a României, cu numărul 12.
Parteneriat cu Ministerul Apărării Naționale
Sub conducerea lui Răzvan Burleanu, Federația Română de Fotbal s-a implicat și în alte proiecte mai mult sau mai puțin importante pentru dezvoltarea fotbalul românesc. Anul trecut, potrivit site-ul FRF, peste 100 de militari din armatele a nouă țări membre ale NATO au participat la turneul organizat de Ministerul Apărării Naționale, în parteneriat cu Federația Română de Fotbal.
”Federația Română de Fotbal încurajează prin proiecte dedicate practicarea jocului de fotbal în unitățile militare. Creșterea numărului de jucători, de toate vârstele, este parte componentă a strategiei Federației care dorește reașezarea unui climat favorabil practicării fotbalului și o revitalizare a acestei activități. Dorim performanța în fotbal și pentru asta avem nevoie de tot sprijinul, pe toate nivelele de reconstrucție: de la grassroots la echipele de vârf și la Națională”, a declarat președintele FRF, Răzvan Burleanu.