- Spaniolii de la ziarul As au preluat subiectul publicat de Monitorul şi susţin că Mihai Macovei, căpitanul României, ar fi fost cel care a dat tonul bătăii, motivul fiind legat de nişte glume considerate deplasate.
Componenții naționalelor de rugby ale Spaniei și României s-au îmbătat și s-au bătut sâmbătă noaptea într-un club, după meciul disputat la Botoșani, informează Monitorul de Botoșani. Rugbiștii au fost despărțiți cu greu de agenții de securitate și au creat panică în local, la fața locului sosind și mai multe echipaje de poliție.
Meciul de rugby care a avut loc sâmbătă după-amiază pe Municipalul din Botoșani, a continuat, într-un mod de-a dreptul violent, într-un club din centrul orașului, susține sursa citată.
Asta după ce aproape 30 de componenți ai celor două
naționale de rugby, au mers într-un club situat în zona Casei Sindicatelor.
La un moment dat, însă, după miezul nopții, între cele
două grupuri a izbucnit un scandal monstru, pe fondul consumului de alcool și a
unui schimb de replici mai acid între mai mulți jucători din ambele tabere.
Astfel, între patru români și trei spanioli a început
un adevărat meci de box, aceștia împărțindu-și pumni și picioare cu nemiluita.
Bătaia putea degenera în foarte scurt timp între toți
membrii grupurilor, astfel că agenții de securitate ai clubului au pulverizat o
cantitate impresionantă de spray lacrimogen în club, reușind să îi despartă pe
scandalagii, dar să și creeze panică între ceilalți clienții ai localului.
Incidentul a fost confirmat și de poliție
Oamenii de ordine au apelat și serviciul 112, la fața locului ajungând mai multe echipaje de poliție, însă conflictul se stinsese deja. Deși plini de sânge, sportivii au refuzat să meargă la Urgențe, aceștia mergând direct la hotelurile unde erau cazați, fiind informați și antrenorii lor.
Chiar dacă răniții nu au ajuns la spital, Poliția a
deschis o anchetă în acest caz. “Nu au fost persoane care să necesite îngrijiri
medicale și nu au fost depuse plângeri penale de către cei implicați în
eveniment. Ne-am sesizat din oficiu cu privire la săvârșirea infracțiunii de
tulburarea ordinii și liniștii publice, urmând ca la finalizarea cercetărilor
să se propună soluție procedurală”, a precizat Delia Nenișcu, purtător de
cuvânt al IPJ Botoșani.
Reprezentanții celor două echipe nu au putut încă fi contactați, însă aceștia au menționat că nu doresc să depună plângeri.