Pe gheaţa patinoarului natural din Braşov, Simona Ghiţă, fotoreporterul Libertăţii, a primit lecţii de patinaj artistic de la Zoltan Kelemen, singurul patinator care ne va reprezenta la Jocurile Olimpice de la Vancouver, competiţie care va debuta pe 12 februarie.
«Profesorul» a fost mulţumit
“Se descurcă destul de bine. Patinează corect”, a fost părerea lui Zoltan Kelemen, după ce a urmărit-o cu atenţie pe Simona preţ de câteva minute. Apoi, antrenorul de ocazie i-a arătat colegei noastre câteva elemente simple din patinajul artistic, fiind încântat de faptul că “eleva” sa a învăţat să pună în practică destul de repede noţiunile pe care i le-a predat. A doua zi, la baza de biatlon de lângă Râşnov, pe un ger pătrunzător, Simona a continuat să se antreneze alături de reprezentanţii delegaţiei României care vor face deplasarea la Vancouver, având-o de astădată ca îndrumător pe cea mai cunoscută biatlonistă a ţării, Eva Tofalvi.
A nimerit o ţintă din 10
În poligon, după ce şi-au încărcat armele, fetele şi-au luat poziţia de tragere, apoi au ochit ţinta. Din cele zece cartuşe pe care le-a avut la dispoziţie, Simona a reuşit să nimerească ţinta o singură dată. “E un început foarte bun, ţinând cont că nu ai antrenament. Sunt puţini cei care reuşesc acest lucru”, a spus cu admiraţie Eva Tofalvi, la finalul şedinţei de pregătire.