Primul sfert de ora a fost halucinant. Cu un dram de noroc la sutul slab al lui Dica, stelistul Goian deschide scorul, iar la cum jucau, elevii lui Protasov dadeau impresia ca-si propusesera sa-si nimiceasca rivalul din start. Acelasi Dica arunca stadionul in aer cu un eurolob ucigator, ce avea sa stabilieasca promenada militara din iarba. Dupa ce Iacob inteapa bara, iar Nicolita nu ghiceste poarta sutand din fata Gaev, stelistii isi intrerup, de oboseala, defilarea si intra la cazarma inainte de termen. Realista, vizavi de evenimente, Dinamo profita, iar Zicu pedepseste, poate usor nejustificat din punct de vedere al ostilitatilor, pasul in retragere al gazdelor. Alarma rasuna din nou spre final, cand Bratu arunca o mina, descoperita insa la timp de Goian. Tradarea vine insa de la Hamutovski, pe sub care a trecut o minge centrata de Petre, iar Baltoi a directionat-o lesne cu capul in poarta.
Campul de batalie a devenit din acel moment unul al tristetii steliste si al norocului „cainesc”, parti ale unei lupte sincere care ne-a lipsit atat de mult, dar la care nadajduim sa evadam intr-un anotimp mai favorabil ca niciodata.

 
 

Urmărește-ne pe Google News