Fostul mare antrenor de fotbal Angelo Niculescu s-a stins din viață sâmbătă, la vârsta de 93 de ani.

Cel considerat inventatorul tiki-taka a fost înmormântat marți, cu onoruri militare la Cimitirul Militar Ghencea, în prezenţa a aproximativ 100 de persoane.

Slujba de înmormântare a avut loc la capela din cadrul Cimitirului Militar Ghencea, iar sicriul, acoperit cu drapelul României, a fost purtat de militari. Aceştia au tras trei salve la coborârea în mormânt a sicriului cu trupul neînsufleţit al fostului selecţioner care a avut gradul de locotenent major, fiind veteran de război.
Răzvan (foto jos), 62 de ani, fiul lui Angelo Niculescu, nu și-a putut stăpâni lacrimile.
Corpul neînsuflețit al fostului selecționer care a calificat naționala României la CM 1970 din Mexic a fost depus duminică dimineață la Mausoleul Eroilor din Cimitirul Ghencea Militar.
La funeraliile de ieri au fost prezenți, între alții, președintele FRF, Răzvan Burleanu, secretarul general FRF, Gheorghe Chivorchian, selecționerul Anghel Iordănescu, șeful Ligii, Gino Iorgulescu, fostul președinte FRF, Mircea Pascu, precum și reprezentanți principalelor cluburi la care a activat legendarul antrenor, Dinamo și Steaua.

Răzvan Burleanu, starostele FRF, Gabi Bodescu, consilier, și Mircea Pascu, fost șef FRF, ascultă slujba.

L-au plâns pe ”nea Angelo” foștii elevi din generația Mexic 1970, Culae Lupescu, Rică Răducanu sau Lajos Sătmăreanu. Bela Kassai, Paul Cazan, Aurel Munteanu, Mircea Rădulescu, Florin Halagian sau Costică Anghelache l-au purtat pe ultimul drum pe fostul mare antrenor.

Fostul internațional Culae Lupescu, prezent la funeralii.

Fostul selecționer Mircea Rădulescu, director tehnic acum la FC Voluntari.

Răzvan Niculescu plânge la căpătâiul părintelui său.

Omul de afaceri Relu Munteanu, cunoscut în fotbal ca Aurel Munteanu I. A fost antrenat la Sportul de Angelo Niculescu.

AICI, UN REPORTAJ EXCEPȚIONAL, SEMNAT DE DANIEL CONȚESCU ȘI VIOREL TUDORACHE, LA MOARTEA LUI ANGELO NICULESCU.

 
 

Urmărește-ne pe Google News