Deşi atacul «roş-albaştrilor» este la pământ, Steaua a renunţat la Adrian Neaga.
Fiind, în repetate rânduri, ţinta ironiilor lui Gigi Becali, Rică Neaga (29 de ani) a pus capăt colaborării cu formaţia din Ghencea. Piteşteanul este dorit de fosta sa echipă, FC Argeş.
Chiar dacă a fost îndepărtat de la Steaua, Rică nu regretă că a ales să revină în Ghencea în urmă cu un an şi jumătate, renunţând la un contract fabulos în Coreea de Sud, unde avea un salariu de 800.000 de euro pe an. “Perioada petrecută la Steaua a fost frumoasă, cu bune şi cu rele, nu regret că am plecat din Coreea. Îmi pare rău însă că nu am reuşit să câştig titlul cu Steaua. Asta e, dragoste cu de-a sila nu se poate, vreau să fiu liber, să joc fotbal!”, a spus Neaga.
Lăcătuş l-a susţinut
Conştient că Gigi Becali nu îi va aduce nici un atacant de valoare la echipă, antrenorul Marius Lăcătuş a insistat să-l ia pe Adrian Neaga în cantonamentele de iarnă din Spania şi din Turcia, însă patronul Stelei nu a fost de acord, deşi promisese că nu va mai interveni în problemele de lot. “Îi mulţumesc lui Marius Lăcătuş că a fost alături de mine şi îi doresc să câştige campionatul, pentru că e un stelist adevărat”, a ţinut să precizeze Adrian. Singura ofertă concretă pentru Neaga a venit din partea fostului său club, FC Argeş.