Cu un bilet pe care a plătit 195 de euro, Flathmann a stat în primul rând al peluzei. Dar a ajuns să se uite la meci pe telefon, în spital.

Lovit de mingea plecată ca din tun, la încălzire, din piciorul lui Niclas Füllkrug (31 de ani). Culmea, atacantul german de la Dortmund a jucat la Werder Bremen, echipa lui favorită.

EURO 2024 | Neamțul Füllkrug a tras atât de tare, încât i-a rupt mâna unui fan german care plătise 195 de euro pe bilet, la meciul cu Scoția: „Am cântat imnul pe targă”
Niclas Füllkrug, nr. 9, a marcat un gol în victoria cu Scoția. Foto: Hepta

„Uite! Acum trage…!”, a apucat să spună Kai. Și apoi s-a întâmplat: mingea l-a lovit în mâna stângă. Prietenii au anunțat stewarzii, iar bărbatul a fost evacuat de paramedici.

Am cântat apoi imnul pe targă. Nu știam dacă să râd sau să plâng. Din păcate, a trebuit să renunț la visul meu de a vedea meciul de deschidere.

Kai Flathmann:

În spital, Kai a văzut meciul cu Scoția pe telefonul său mobil. A fost externat la ora 1.00 și, din fericire, nu a trebuit să fie operat.

Așa că va încerca din nou să fie pe stadion pentru al doilea meci din grupa A, de miercuri, împotriva Ungariei. Cu mâna într-o atelă ghipsată. „Bineînțeles că voi fi din nou în spatele porții”, spune „accidentatul”.

Alfred Bulai a făcut infarct în arest. El a fost dus de urgență la spital
Recomandări
Alfred Bulai a făcut infarct în arest. El a fost dus de urgență la spital

Federația germană a anunțat că îi va trimite lui Kai un tricou al fotbalistului să preferat.

EURO 2024 | Neamțul Füllkrug a tras atât de tare, încât i-a rupt mâna unui fan german care plătise 195 de euro pe bilet, la meciul cu Scoția: „Am cântat imnul pe targă”
Füllkrug, la final, purtându-și fetița pe umeri. Foto: Hepta

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Descoperirea năucitoare făcută de angajatul unei companii din Roman, care lucra la banda de procesare a sfeclei de zahăr
Știrileprotv.ro
Descoperirea năucitoare făcută de angajatul unei companii din Roman, care lucra la banda de procesare a sfeclei de zahăr
Poză de colecție! Cum arăta Loredana Groza înainte să devină celebră! Wow!
Viva.ro

Nicole Kidman, decolteu abisal pe covorul roșu. Rochia „obraznică” a trădat-o, însă
Libertateapentrufemei.ro
Nicole Kidman, decolteu abisal pe covorul roșu. Rochia „obraznică” a trădat-o, însă
Proiectul ambițios al lui Ceaușescu care a rămas de izbeliște. Lucrarea de infrastructură ar fi pus România în rând cu Italia sau Franța
FANATIK.RO

Gică Hagi a impus reguli clare jucătorilor care se cazează în Academie » Regulamentul de Ordine Interioară este drastic. „Ușa camerei nu se încuie”
GSP.RO

Ce s-a descoperit pe fundul Mării Negre. Are o lungime de circa 60 de kilometri și i-a surprins pe oamenii de știință

Rochia de mireasă a unei românce a devenit virală pe TikTok! 30.000 de oameni au reacționat când au văzut-o! FOTO
Unica.ro

Leonard Doroftei s-a întors definitiv în România. Ce ocupaţie va avea odată revenit: "Nu, restaurant nu vreau. Asta vreau să fac"
Orangesport.ro
Leonard Doroftei s-a întors definitiv în România. Ce ocupaţie va avea odată revenit: "Nu, restaurant nu vreau. Asta vreau să fac"
Jobul dorit de 1 din 3 tineri români. Salariile, între 600 şi 900 de euro
Observatornews.ro
Jobul dorit de 1 din 3 tineri români. Salariile, între 600 şi 900 de euro
Horoscop 7 septembrie 2024. Racii au parte de un context care le permite să se ocupe cu ceva ce le place foarte mult și să învețe din ceea ce fac
HOROSCOP

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI