Cu participarea fotbaliştilor convocați pentru meciul de mâine seară cu Ceahlăul, Petrolul şi-a inaugurat astăzi, la prânz, noul stand oficial al clubului în cadrul unui hypermarket din Ploieşti. La eveniment au fost prezenţi peste 350 de fani de toate vârstele, care au dorit să cumpere produse cu însemnele Petrolului, să facă poze şi să primească autografe din partea lupilor galbeni.
Prezenţa echipei la hypermarket a declanşat o adevărată nebunie în rândul susţinătorilor petrolişti, care n-au ratat ocazia, nici de această dată, de a-şi reîntâlni idolii. Pe durata unei reprize de fotbal, galben-albaştrii au fost asaltaţi de către fanii de toate vârstele, care şi-au dorit o nouă amintire cu favoriții. Pe tricouri, șepci, sau fulare cumpărate chiar de la noul stand, dar și pe mingi, postcarduri sau baxuri de bere cu sigla clubului, suporterii au primit autografe de la toți jucătorii, aceștia fiind vizibil emoționați de dragostea necondiționată de care au avut parte.
”Știm cât de mult ne iubesc fanii și, tocmai de aceea, ne dorim să jucăm cât mai bine, să câștigăm fiecare meci și să îi facem fericiți. Sunt mândru că evoluez la o echipă cu astfel de suporteri”, a declarat Victor Astfaei, completat de Ioan Filip: ”E incredibil ce se întâmplă, oamenii au ținut să vină în număr atât mare pentru a se întâlni cu noi, iar asta nu poate decât să ne bucure și să ne ambiționeze. Îi așteptăm și la stadion, avem nevoie de ei la fiecare meci. În numele echipei, le mulțumim tututor pentru dragostea cu care ne întâmpină de fiecare dată”.