ComenteazăNebunii de la nivelul al treilea al peluzei de pe celebrul „La Bombonera” au făcut tribuna să se miște ca la un seism. Cutremurul produs de „barras bravas”.
Senzaționala galerie a celor de la Boca Juniors a arătat și într-un meci cu codașa Arsenal de Sarandi ce înseamnă un spectacol și cum se încurajează formația favorită și într-o partidă total disproporționată.
Toate ghidurile turistice ale metropolei Buenos Aires menționează un meci pe „La Bombonera” drept un lucru de neratat, o senzație unică. Toată lumea știe asta, dar cum să ajungi acolo? Primul șoc e că nu se vând bilete! Boca și River Plate nu scot la vânzare tichete! Abia fac față cererilor de abonamente, așa că nu mai e loc și pentru alții. Ca să obții un card de „socio” al lui Boca, trebuie să cotizezi 7 ani. Și abia apoi poți spera că vei primi șansa la un abonament! Pentru un străin este, practic, imposibil să meargă la un meci la Boca sau la River.
Există însă printre fani și mulți care nu vin la meciuri, sau cel puțin nu la toate. Sau renunță de bună-voie la cele fără prea mare importanță, pentru a scoate un ban în plus. Suporterii întreprinzători știu că turiștii ar plăti generos ca să vadă un meci pe viu pe „La Bombonera”, astfel că-și cedează contra unei sume generoase cardul – abonament pentru un meci cu o codașă. Prețul e cam ca la un meci bun din Liga Campionilor, dar merită.
Orele „interzise”
Și vine al doilea șoc. Toți argentinienii de bună credință le transmit turiștilor că în cartierul „La Boca” nu se merge prea de dimineață, mai exact niciodată înainte de ora 10.00, iar seara după ora 19.00, o „vizită” acolo devine la fel de neinspirată. Toți știu că „La Boca” se vizitează doar ziua, dar nici atunci nu e o zonă „safe” sută la sută. Nu e o „villa miseria”, cum era în zona „Boedo”, lângă stadionul celor de la San Lorenzo, dar nici foarte primitoare nu e. Așadar, drumul până la stadion și înapoi trebuie făcut neapărat cu o mașină, nu cu transportul în comun. Fanii care se ocupă de tranzacționarea biletelor la meci, asigură și acest serviciu. Drumul trebuie făcut din timp, pentru că altfel traficul se blochează.
Din afară, stadionul arată impunător, chiar dacă e o construcție veche! Primul stadion al celor de la Boca a fost în zona „Darsena Sur”, unde acum s-a înălțat cel mai modern și poate și cel mai spectaculos cartier al orașului, Puerto Madero. Boca s-a mutat în zona „Brandsen” în 1931, iar „La Bombonera” a fost inaugurată pe 25 mai 1940, la un joc contra celor de la San Lorenzo.
Locul găsit a fost la ultimul etaj, al treilea, al impunătoarei arene, chiar deasupra celor mai răi „barras bravas”. Galeria unei echipe din Argentina e diferită față de ceea ce cunoaștem în Europa. „Barras Bravas” sau „La Doce” (- al doisprezecelea, cu referire la public ca fiind al doisprezecelea jucător) sunt prezente peste tot în stadion. Toată lumea cântă, toată lumea se agită. În ultimii ani, facțiunile „barras bravas” și-au căpătat renumele unor găști cu care nu e bine să te pui și cu care inslusiv autoritățile „rezolva” treburi „murdare”. Un meci văzut de deasupra celui mai vocal și mai „agitat” grup de suporteri din America de Sud e o experiență unică, așa cum menționează toate ghidurile și toți ghizii.
Când fanii argentinieni încep să cânte și să sară, tribuna se mișcă! E un veritabil cutremur! Bătrâni, tineri, copii (ultimii aduși, probabil, tot pe abonamente obținute „la negru”), cu toții sar, strigă, urlă. Toată lumea știe toate cântecele, nimeni nu sare niciun vers! Spectacolul de sunet și lumină este incredibil. Nici la „oficiala – bloc”, poate singura tribuna din lume construită sub forma unui bloc nu e liniște. Peste tot sunt bannere uriașe care anunță doar din ce zona vin suporterii respectivi. Aceștia, indiferent că sunt din cartiere selecte, fie din suburbii periculoase, toți se comportă la fel.
În Argentina, elevii se duc la școală îmbrăcați cum vor, dar peste hainele lor sunt obligați să ia un halat alb. „Acest halat ascunde orice diferență socială”, susțin argentinienii. La fel se petrece și în tribunele unde se strâng „xeneizes”, cum își mai spun suporterii Bocăi. Un tricou galben-albastru este „halatul” care ascunde diferențele sociale dintre fani. De ce își spun și „xeneizes”? Cartierul „La Boca” a fost înființat de marinari veniți din Genova, oraș care în trecut s-a mai numit și „Zena”.
Orice „intrus” este pe loc descoperit de fani, pentru că văd că acesta nu știe cântecele, nu știe când și cum să sară, să dea din mâini. Probabil obișnuiți și cu „intrușii”, argentinienii din tribuna îți fac cu ochiul și parcă îți spun „Nu-i așa că n-ai mai văzut nicăieri așa ceva?”. Așa e, e greu de găsit așa ceva.
Fara Gago, jocul e pustiu
Boca s-a chinuit cu codașa Arsenal de Sarandi, o formație incredibil de arțăgoasă, chiar dacă destul e limitată. Boca a resimțit din plin absențele mijlocașului Fernando Gago, omul care lumina jocul de atac al „galben-albaștrilor”, accidentat la naționala, și a atacantului Dario Benedetto, golgheterul echipei (9 goluri), de asemenea accidentat.
Golurile le-au marcat Guido Vadala, un tânăr (20 de ani) aflat la primul său gol pentru Boca, și columbianul Edwin Cardona. Boca e prima, la egalitate de puncte cu San Lorenzo, fiecare cu câte 27, dar „galben-albaștrii” au un meci mai puțin jucat.
După meci, străzile au fost din nou invadate de o mulțime de tricouri „galben-albastre”, oameni fericiți de parcă ar fi câștigat „Copa Libertadores”. Cum arată oare fanii după ce câștigă „Copa Libertadores”, dacă după o victorie cu o codașă au dat o asemenea reprezentație? Sau poate tocmai acesta e secretul care-i face speciali, că, indiferent de meci și de adversar, trăiesc cu aceeași pasiune și își iubesc la fel de intens clubul.
Citește și: Serial Libertatea,”Ultima tonă. Am fost mineri la Uricani”. O lume care dispare și lasă în urmă vieți înecate cu praf negru de cărbune…