ACTUALIZARE / ”Azi am făcut încă o ofertă pentru Coman, în valoare de 1,5 milioane de euro. Șitiți de ce? Pentru că l-am văzut pe Hagi, care a spus că este dispus să vândă, a și făcut o glumă, am înțeles, că vine Gigi și ne salvează. Nu zice cu răutate și dușmănie și, cât de curând, mă voi împăca cu el”, a spus Becali, la Digi Sport 1.

///////////////////////////////////////////////////////////////////////////

”Ambii au fost de acord să plece. Și-au dorit să joace cu noi primul tur din preliminariile Ligii Campionilor. Își doresc să joace și în fotbalul internațional, dar deocamdată ofertă foarte bună au avut doar de la Steaua. Au acceptat, a fost opțiunea lor, iar noi, clubul, am acceptat ce era pentru noi, ce ofertă a fost pentru noi. Am ținut cont de jucători și am fost de acord să plece.

Asta e politica noastră, așa vom face și de acum încolo. Formăm jucători, care să ajungă să facă performanță la nivelul cel mai înalt”, a declarat, joi, managerul Viitorului, Gică Hagi, într-o conferință de presă.

Nedelcu și Benzar au plecat. Hagi l-ar mai ține un an pe Coman

Hagi s-a referit și la viitorul atacantului Florinel Coman: ”Deocamdată rămâne cu noi. Merge cu la Timișoara, apoi ne vom gândi serios dacă vom da curs ofertelor pe care le avem pentru el sau dacă va rămâne încă un an la noi. Voi discuta cu jucătorul și vom lua o decizie până în septembrie, când se încheie perioada de transferuri. E un jucător dorit, dar vom vedea. Poate e mai bine să rămână încă un an cu noi”.

Viitorul joacă, vineri, cu ACS Poli Timișoara, în deplasare, de la ora 21:00, în deschiderea etapei a 6-a din cadrul Ligii 1.

 

Cristian Ganea și Aurelian Chițu au comentat transferurile foștilor coechipieri la FSCB. ”Să meargă toți la Steaua, nu-i problemă”, a spus Chițu, când a fost întrebat despre posibilitate ca Florinel Coman să-i urmeze pe Florin Tănase, Nedelcu și Romario Benzar.

 

Atmosfera în cadrul lotului s-a mai destins, după dezertarea cu cântec a lui George Țucudean.

Citește și: Ce trebuie știut despre Guam, teritoriul american amenințat de Coreea de Nord

Urmărește-ne pe Google News