Nelson Bonilla a fost eroul Viiitorului, după ce a înscris două goluri în poarta Oțelului. Acesta consideră că eliminarea lui Cucu a făcut diferența dintre cele două echipe și a dezvăluit că Gică Hagi i-a marcat cariera.
“Sunt fericit, cel mai important este că echipa a câștigat. Ne aflăm în lupta pentru evitarea retrogradării, victoria este importantă. Antrenorul ne-a spus că putem câștiga fiecare meci. Cartonașul roșu a făcut diferența, însă am dominat jocul și înainte de acel moment. Hagi mi-a marcat cariera, a avut o contribuție importantă”, a declarat Bonilla la Look TV.