„Chiar vreau să văd ultima fază. Sunt 99,99% convinsă că jucătoarea din Muntenegru a făcut dublu dribling înainte să scoată 7 metri. Dar bineînțeles că arbitrii nu vor să se uite la video la niciun meci de ale noastre. Echipa a fost senzațională. Meritam să câștigăm. Aceste fete care ne-au arbitrat nu ar trebui să arbitreze pe nimeni!”, a spus Cristina Neagu.
„Am fost echipa mai bună, dar nu poți juca handbal așa. Putem fi români, neromâni, danezi, dar cu un astfel de arbitraj nu poți juca. Nu ai cum să joci împotriva unor astfel de decizii. Fetele astea (n.r. – arbitrele) nu cred că știu ce s-a întâmplat azi, nu știu ce au arbitrat. La meciurile noastre, arbitrii nu se duc să vadă ce s-a întâmplat. La celelalte meciuri, se uită mereu la video”, a precizat Cristina Neagu.
Cristina Neagu a protestat de mai multe ori în timpul meciului față de deciziile arbitrelor, precizând că a fost obosită.
„Pe mine nu mă scot arbitrii din ritm. Eram foarte obosită, a fost al 5-lea meci. În permanență am jucat la supraveghere sau om la om. Eu cred că am făcut un efort supraomenesc jucând și în apărare. Nu mă scot arbitrii din ritm, dar s-a văzut că din primul minut au arbitrat în felul acesta”, a afirmat Cristina Neagu.
România a pierdut cu Muntenegru și a ratat calificarea în semifinalele Campionatului European de handbal feminin.
În acest meci, Cristina Neagu a fost cea mai bună marcatoare a naționalei României, cu 9 reușite.
Meciul a fost arbitrat de austriecele Ana Vranes şi Marlis Wenninger, iar delegaţi EHF au fost maghiara Ilona Tordai şi norvegianul Oeyvind Togstad.
FOTO: Profimedia