Judecătoria Drobeta Turnu Severin i-a admis luni cererea de eliberare condiționată, așa că fostul actionar al cluburilor Dinamo și Universitatea Craiova va ieși din închisoare, după ce și-a ispășit jumătate din pedeapsa primită în Dosarul Transferurilor.

Nețoiu, condamnat la trei ani şi patru luni de închisoare în dosarul ”Transferurilor” și încarcerat la Secția exterioară Vânjuleț a Penitenciarului Drobeta Turnu Severin, a fost transportat duminică la spital, iar surse medicale au spus că acesta a făcut infarct, starea sa fiind stabilizată.

Nețoiu a fost transportat la spital în jurul orei 19.30, cu o ambulanță solicitată la Secția exterioară din localitatea Vânjuleț a Penitenciarului Drobeta Turnu Severin.

Gigi Nețoiu a făcut infarct, el fiind transferat de la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean Drobeta Turnu Severin la Secția de Cardiologie, unde medicii l-au stabilizat, în prezent el fiind monitorizat de aparate.

Potrivit Mediafax, în momentul în care starea pacientului va fi stabilă, acesta va fi transferat, cel mai probabil, la un centru de cardiologie intervențională din Timișoara.

Gigi Nețoiu este supravegheat în spital de opt angajați ai Penitenciarului Drobeta Turnu Severin.

Curtea de Apel Bucureşti l-a condamnat pe Gigi Neţoiu, în martie 2014, la trei ani şi patru luni de închisoare cu executare, în dosarul transferurilor de jucători. În același dosar au mai fost condamnați Cristi Borcea şi Ioan Becali la câte şase ani şi patru luni de închisoare, Victor Becali la patru ani şi opt luni, Gheorghe Copos – trei ani şi opt luni, Mihai Stoica – trei ani şi şase luni, Jean Pădureanu – trei ani şi patru luni și Gheorghe Popescu – trei ani, o lună şi zece zile.

Netoiu ar fi al 4-lea condamnat din Dosarul Transferurilor care va fi pus in libertate, dupa George Copos, Jean Padureanu si Gica Popescu.

Urmărește-ne pe Google News