Echipa New England Patriots a câștigat cea de-a 49-a ediție a Super Bowl-ului, marea finală a Ligii profesioniste de fotbal american (NFL), învingând cu scorul de 28-24 formația Seattle Seahawks, deținătoarea trofeului, duminică, pe stadionul Universității Phoenix din Glendale (Arizona), informează agerpres.ro.
”Patrioții” au reușit să revină în joc după ce au fost conduși cu o diferență de 10 puncte în ultima parte a meciului, trecându-și în palmares cel de-al patrulea titlu de campioni ai NFL, după cele cucerite în 2001, 2003 și 2004.
Titlul de MVP (Most Valuable Player) al finalei i-a revenit, pentru a treia oară în carieră, lui Tom Brady (37 ani), emblematicul „quarterback” al lui New England Patriots, participant la toate cele patru succese ale echipei sale, care a reușit să-i egaleze cu această ocazie pe legendarii Joe Montana și Terry Bradshaw, singurii jucători care au mai ridicat până acum de patru ori prestigiosul trofeu.
În pauza meciului, atmosfera a fost întreținută de cunoscuta cântăreață americană Katy Perry, care a interpretat cu această ocazie cele mai mari succese ale ale sale, între care și „I Kissed a Girl”, acompaniată la chitară de Lenny Kravitz.