ACTUALIZARE 1 martie. Neymar va fi operat sâmbătă la piciorul drept, iar recuperarea sa „va dura între două luni jumătate şi trei luni”, a declarat medicul „Selecao”, Rodrigo Lasmar, după ce a aterizat împreună cu vedeta la Rio de Janeiro, din direcţia Paris, informează AFP.
Atacantul echipei Paris Saint-Germain va fi operat într-un spital din Belo Horizonte, pentru o fisură osoasă la piciorul drept, cu aproape 100 de zile înaintea Cupei Mondiale din Rusia.
Mater Dei este spitalul în care se desfăşoară în mod obişnuit operaţiile doctorului Lasmar, originar din Belo Horizonte şi şeful departamentului medical al clubului local Atletico Mineiro, funcţie pe care o cumulează cu cea de medic al naţionalei Braziliei.
ACTUALIZARE 1 martie. Clubul PSG a anunţat că Neymar, care s-a accidentat săptămâna trecută la un meci din Ligue 1, va fi operat sâmbătă, în Brazilia. “La finalul planului prevăzut iniţial, de trei zile de îngrijiri, staff-ul medical al clubului şi cel al naţionalei Braziliei au ajuns la o concluzie. De comun acord cu jucătorul, s-a decis să se opteze pentru o intervenţie chirurgicală. Neymar va fi operat la sfârşitul acestei săptămâni, în Brazilia, de către doctorul Rodrigo Lasmar, alături de care se va afla şi profesorul Saillant”, este anunţul făcut de PSG.
Conform celor de la AS, brazilianul ar lipsi de pe teren aproximativ două luni. Astfel, Neymar va rata returul cu Real Madrid din optimile Ligii Campionilor, partidă care va fi marţi, în direct la Telekom Sport 1, de la ora 21:45.
Starul lui PSG a suferit o „entorsă” la glezna dreaptă şi o „fisură la cel de-al cincilea metatarsian”, a anunţat clubul parizian într-un comunicat.
Și Marquinhos poate rata meciul cu Real Madrid
Accidentarea lui Neymar este o lovitură dură pentru Paris Saint-Germain, învinsă cu 3-1 de madrileni în meciul tur, disputat în capitala Spaniei.
La rândul său, fundaşul brazilian Marquinhos a suferit o „leziune musculară la cvadricepsul stâng”, fiind de asemenea incert pentru partida cu Real Madrid de pe Parc des Princes, programată pe 6 martie.