Nicolae Stanciu a devenit cel mai scump transfer realizat vreodată de o echipă din Cehia, care a plătit 3,75 milioane de euro celor de la Anderlecht, iar, în plus, în funcție de performanțe, clubul praghez ar mai trebui să le achite belgienilor și alte sume, care ar putea duce suma totală la aproape 7 milioane de euro.
Nici n-a semnat bine cu Sparta și a fost deja ironizat de cehi: „Așteptările sunt la fel de mari!”
Jurnaliștii cehi nu sunt însă foarte convinși că va confirma la noua echipă, susținând că există același pericol ca-n Belgai, unde, de asemenea, a fost cel mai scump transfer realizat vreodată, dar mental n-a putut să depășească acest statut și n-a confirmat.
„Românul a fost cel mai scump transfer realizat vreodată de un club din Jupiler ProLeague. El n-a făcut însă față acestei presiuni și a părăsit-o pe Anderlecht ca fiind cea mai mare țeapă din istoria fotbalului belgian”, au scris jurnaliștii de la „Blesk”.
„Practic, se va confrunta din nou cu situația trăită la Anderlecht. Este cel mai costisitor transfer din istoria fotbalului ceh și asta o va simți încă din primul minut în care va îmbrăca tricoul Spartei. Așteptările sunt la fel de mari ca în Belgia, toată lumea va fi cu ochii pe el. Oare se va descurca mai bine de data asta?”, s-au mai întrebat cehii.
„Stanciu are potențial. Cu ceva mai mult de un an și jumătate în urmă, când juca la Steaua, i-a marcat Spartei trei goluri, răpindu-i visul Ligii Campionilor. Are vârsta ideală pentru fotbal, 24 de ani, e genul de jucător care pregătește goluri, dar și marchează”, au concluzionat aceștia.
CITEȘTE ȘI:
Cod galben de vânt puternic şi ninsori în 12 judeţe, până la ora 15.00. Cursuri suspendate în 30 de unităţi şcolare