“Briliantul”, care se antrenează de unul singur, refuză să accepte ideea că povestea de dragoste dintre el şi Fiorentina s-a terminat cu scandal şi a pus la punct un plan menit să-i înduplece pe şefii clubului. Cotidianul La Nazione a scris ieri că Mutu intenţionează să-l sune pe patronul Andrea Della Valle şi “să-l ia” la sentiment, invocând o declaraţie făcută anul trecut de acesta, potrivit căreia relaţia cu românul era “splendidă”.

Della Valle vrea să-l dea în judecată

În urma demersului, “Briliantul” speră ca Fiorentina să-i permită transferul la o altă formaţie din Italia, dacă nu va dori să-l reprimească în lot. Răspunsul patronului Della Valle, dat aseară, pentru Sky Italia, nu-i lasă nici o şansă lui Adi: “Mutu e în afara lotului pentru comportament ruşinos la adresa clubului şi a coechipierilor, dar nu e de vânzare. Acum îi vom acţiona în justiţie pe el şi pe agentul său (n.r. – Giovani Becali), pentru că ne-am simţit ofensaţi de acuze nefondate”.

Urmărește-ne pe Google News