Desi a atacat dur jocul practicat de Dinamo in ultimele meciuri, Cristi Borcea nu are de gand sa-l inlocuiasca pe Walter Zenga. Cel putin asa sustine antrenorul italian.

Dinamo are meci greu, azi, la Craiova. Desi s-a spus ca scaunul lui Walter depinde de intalnirea din Banie, in care echipa sa trebuie sa invinga, tehnicianul zice ca nu a primit nici un ultimatum din partea conducerii. ‘N-a vorbit nimeni cu mine si nimeni nu m-a amenintat daca nu voi castiga meciul. Am vorbit cu Cristi Borcea si nu mi-a spus ca voi fi schimbat. Eu sunt afectat de alte lucruri care se intampla in jurul nostru. Sunt probleme personale, a declarat Zenga inainte de a intra cu echipa in cantonament.

Italianul a adaugat ca nu se pot castiga toate partidele si ca are nevoie de timp pentru a pregati cat mai bine echipa. ‘Dinamo are 25 de puncte, e pe locul 3, la 8 puncte distanta de CFR Cluj. Gresesc eu, sau exact 8 puncte au fost pierdute in primele 3 etape acasa? Nu mi se pare corect ca dupa un meci nereusit problema sa devina de nerezolvat. Trebuie sa fim putin mai echilibrati, a spus Zenga.

Walter a incheiat: ‘Fiecare fan al lui Dinamo vrea sa castigam cu 3-0 sau 4-0. Dinamo trebuie sa joace ofensiv, sa marcheze mereu. Dar cred ca fanii sunt si mai multumiti daca suntem in lupta pentru titlu si nu pe locul 7. Eu sunt aici doar de doua luni. Eu sunt un luptator, un om care nu se sperie de nimic, unul care nu este afectat de nimic. ?ncerc sa le dau baietilor mai multa incredere, vointa pentru a castiga meciurile. Am jucat la CFR, prima clasata, la Urziceni, a doua clasata, care a castigat acasa 6 meciuri la rand. Nu caut scuze, dar mi se pare ca pana acum Dinamo a revenit, a ajuns si pe podium.  

 
 

Urmărește-ne pe Google News