Sportivul australian a primit avertisment în setul al treilea pentru faptul că a dat de pământ cu un recipient în care se afla băutură, iar l-a finalul meciului câştigat de Hacianov cu 7-6, 7-6, 6-4 şi-a descărcat nervii distrugând două rachete.

În urma acestor manifestări nesportive, Nick Kyrgios a fost amendat cu 14.000 de dolari, acesta fiind cea mai mare penalizare din istorie dictată de organizatorii de la Flushing Meadows.

Este a cincea amendă primită de Nick Kyrgios pentru incidente produse la US Open, precedentele fiind pentru scuipat, înjurat şi distrugerea de rachete, suma totală fiind de 32.500 de dolari.

Suma este însă mică, având în vedere că pentru evoluţiile sale de la simplu şi dublu la Flushing Meadows sportivul australian a fost recompensat cu un cec în valoare de 473.200 de dolari.

FOTO: EPA

 
 

Urmărește-ne pe Google News