Noul campion mondial de Formula 1, germanul Nico Rosberg (Mercedes), a admis miercuri că are o colaborare dificilă cu coechipierul său, Lewis Hamilton, dar faptul că se cunosc din copilărie îi ajută să treacă peste momentele tensionate, informează Agerpres.
”Colaborarea noastră va fi mereu una dificilă. Noi suntem mereu rivali, dar faptul că ne cunoaștem din copilărie, asta ne ajută să trecem peste momentele tensionate”, a declarat Rosberg, miercuri, într-o conferință de presă.
Lewis Hamilton (Mercedes), care a câștigat cursa de la Abu Dhabi, ultima a sezonului de Formula 1, și-a diminuat intenționat ritmul în ultimele ture de circuit cu speranța că Nico Rosberg va fi ajuns și depășit de Sebastian Vettel și Jos Verstappen, aflați la doar o secundă de noul campion mondial.
Rosberg a fost pus în dificultate de Hamilton
Hamilton putea să câștige titlul mondial dacă termina pe primul loc la Abu Dhabi, iar Rosberg nu urca pe podium. Când a devenit clar că Rosberg nu poate scăpa locul 2, Hamilton a încetinit viteza și a permis urmăritorilor săi să formeze un grup compact în care germanul a fost ajuns și putea fi atacat de Vettel și Verstappen. De altfel primii patru au trecut linia de sosire într-un interval mai mic de o secundă.
Strategia nu a convenit echipei Mercedes, care își vedea periclitată victoria de etapă, iar inginerul de cursă i-a transmis lui Hamilton să revină la viteza normală de cursă: ”Lewis, este un ordin. Trebuie să revii la 1min45sec1/10 pe tur, ca să câștigi cursa”. Britanicul a replicat însă: ”Trebuie să ne lăsați să ne facem cursa”.
Paddy Lowe, directorul tehnic al lui Mercedes, a intervenit în discuția radio: ”Lewis, sunt Paddy. Trebuie să crești ritmul pentru a câștiga cursa”. Lewis nu a ascultat însă ordinul: ”Sunt în frunte chiar acum. Mă simt confortabil unde sunt”.
În final, Rosberg s-a clasat al doilea și a câștigat primul său titlu din Formula 1, cu 5 puncte avans față de Lewis Hamilton în clasamentul general al piloților.