În minutul 40, Nicola şi-a spart capul la un duel aerian cu Wesley şi a fost scos de pe teren pe targă, cu gâtul imobilizat.
„Acum sunt bine. Am fost dus la Spitalul Universitar şi mi-au pus câteva pense, nu a fost nevoie să mă coasă. Am ochiul foarte umflat, dar nu a fost nimic grav. E prima accidentare de acest fel şi, sper eu, ultima. Nu ştiu dacă Wesley e mai tare de cap, dar când m-am dezmeticit după lovitură se ţinea şi el de ceafă. Eu am avut impresia că am fost lovit de Papp cu cotul, dar nu sunt sigur”, a spus fotbalistul.
El a vorbit şi despre cele patru etape rămase din Liga 1: „Pentru finalul de sezon nu mai avem speranţe de salvare de la retrogradare, dar încercăm să urcăm peste Craiova, pentru că nu se ştie niciodată ce se poate întâmpla”.
Reghecampf, suspendat de Mititelu, victorie cu Ţicleanu pe bancă
„Am fost anunţat că voi fi suspendat. Aştept să văd motivele. Sâmbătă a fost un incident cu cei trei jucători care au revenit la echipă (n.r. – fraţii Costea şi Dina) cu care nu am fost de acord. Aceştia şi-au permis să mănânce pizza şi eu i-am suspendat pentru meciul cu Urziceni, considerând că nu e normal ceea ce fac ei. Au fost aleşi ei şi nu eu”, a spus antrenorul Craiovei, Laurenţiu Reghecampf. Cu preşedintele Aurel Ţicleanu pe bancă, Ştiinţa a bătut Urziceniului şi mai speră în salvarea de las retrogradare.
Lucescu, numele gravat pe „Walk of Fame”
Antrenorul român de la Şahtior, Mircea Lucescu, va avea numele gravat pe „Walk of Fame” de la Donbass Arena, alături de alţi 31 de jucători, antrenori, suporteri şi jurnalişti legendari din Doneţk. Lucescu, tehnician care a reuşit în acest sezon să ajungă cu echipa ucraineană în „sferturile” Ligii Campionilor, este cel mai important principal din istoria lui Şahtior. Cu Lucescu pe bancă, Şahtior a câştigat zece trofee în şapte ani, dintre care patru titluri.