”Sunt fericit, după o perioadă mai lungă în care am avut momente mai dificile. Vreau să îi felicit pe băieți că s-au unit și au reușit această calificare. Ne așteptam să fie un meci greu, s-a și întâmplat acest lucru, dar le-am zis băieților să fie concentrați. Băieții au avut o reacție bună, după ce am primit gol.
Mă bucur că am reușit să facem performanță pentru club și pentru noi ca echipă. Chiar îmi spuneam după meci că se aseamănă cu meciul de la Kiev, când am făcut o partidă excepțională, ca și în seara asta”, a declarat Nicolae Dică.
Tehnicianul a explicat și deciziile tactice: ”Au fost unele modificări față de ultima etapă. M-am gândit să joc cu Enache mijlocaș dreapta, pentru că știam că cei de la Plzen sunt lenți. Am jucat cu Ovidiu Popescu fundaș dreapta, pentru că l-am văzut anul trecut jucând acolo. Apoi, pe parcursul jocului, mi-am dat seama că are probleme devensive. În repriza a doua, l-am trecut pe Enache fundaș dreapta și pe Ovidiu Popescu la mijlocul terenului, apoi l-am urcat pe Junior Morais, pentru că simțeam că pierdem mijlocul terenului”.
Dică și-a exprimat încrederea că jucătorii lui pot trece și de play-off, chiar dacă, acolo, echipa sa va întâlni una dintre următoarele formații: Sevilla, Napoli, Liverpool, CSKA Moscova și Sporting.
”Eu am încredere mare în acești băieți. Vom avea șansa noastră cu orice adversar vom juca. Eu cred că vom putea juca în Champions League”, a mai spus Nicolae Dică.
”Eroi sunt jucătorii, ei trebuie felicitați, ei meritul lor că am reușit să trecem de Plzen. Este momentul ca în țara aceasta să se nască o nouă generație a Stelei, care să facă performanță și să se vorbească despre ei peste ani”, a declarat Nicolae Dică pentru TVR.
Citiți și Simona Halep – Mariana Duque Marino, în turul II de la Washington. Meciul e joi, de la ora 18.00. Miercuri jocă Monica Niculescu
Trimite celor dragi mesaje de Anul Nou 2025, iar pentru cei sărbătoriți pe 1 ianuarie, vezi urări de Sfântul Vasile 2025!