”Niciodată nu am văzut o asemenea echipă a Stelei. E diferență mare de valoare. Nu a mai fost așa de 25 de ani. E cea mai bună echipă pe care a avut-o în această perioadă. Poate ajunge oriunde.
Are jucători atât de valoroși. Putem câștiga Europa League, de ce nu? Am vorbit cu Meme și avea emoții. I-am spus că de-acum încolo vom marca 3-4 goluri diferență. A zis ”hai, mă, patroane”, dar nu am emoții. Milan nu e foarte departe de noi. Sunt mai valoroși, dar nu sunt atât de departe”, a comentat Gigi Becali.
Antrenorul Nicolae Dică, component al echipei Steaua care ajungea în 2006 în semifinalele Cupei UEFA, a declarat, miercuri, într-o conferință de presă premergătoare meciului cu Hapoel Beer Sheva, că va fi greu ca o formație românească să mai reușească o asemenea performanță.
„E foarte greu ca o echipă românească să ajungă într-o finală sau semifinală de Europa League în acest moment. Ne uităm ce adversari putem întâlni dacă vom ieși din această grupă. Va fi foarte greu, sunt conștient de asta, chiar dacă noi am jucat bine până acum. Pentru că putem întâlni Borussia Dortmund, Arsenal sau Milan, dar deocamdată nu ne gândim la adversarii din primăvara europeană, ne gândim la meciul de mâine pentru că mai avem nevoie de o victorie”, a precizat Dică.
Tehnicianul și-a atenționat jucătorii: „Ne așteaptă un meci foarte important. Suntem în fața unei performanțe, aceea de a ne califica în primăvara europeană dacă vom obține cele trei puncte în meciul cu Hapoel Beer Sheva. Va fi un meci greu, pentru că întâlnim o echipă foarte bună.
Chiar dacă am câștigat în Israel cu 2-1, consider că am avut și acolo un meci foarte greu. Hapoel Beer Sheva are jucători de calitate de la mijloc în sus, care pot face diferența. În plus, pe benzi au jucători de viteză. În meciul tur, pe faza defensivă am avut ceva probleme, iar în aceste zile am încercat să le reglăm la antrenamente.
În același timp, consider că pe faza ofensivă trebuie să le punem și mai multe probleme decât am făcut-o în Israel, pentru că știu sigur că cei de la Hapoel Beer Sheva vor veni să câștige aici. Ei cu Plzen și Lugano au aceleași șanse de calificare și au nevoie de cele trei puncte. De aceea spun că va fi un meci diferit de cel din tur”, a spus tehnicianul.
„Schimbări în echipă vor fi cu siguranță. Am schimbat mereu pentru că sunt partide din trei în trei zile. Voi schimba mai mulți jucători față de partida de la Craiova. Eu și până acum am schimbat nu pentru că unii jucători nu au dat randament, ci pentru că se acumulează oboseală și riscăm să avem mai mulți accidentați”, a adăugat Dică.
În partida de joi seara, tehnicianul nu îl va putea folosi pe Bogdan Planic, accidentat. „Pe Planic nu ne putem baza pentru jocul cu Beer Sheva. Sper să îl avem în teren la meciul cu Chiajna din campionat”, a explicat antrenorul.
Echipa de fotbal FCSB întâlnește, joi, de la ora 22,05, formația Hapoel Beer Sheva, pe Arena Națională din Capitală, într-o partidă contând pentru etapa a 4-a a grupei G a Europa League.