Nicolae Dică reînvie tradiția lui FC Argeș! La primul lui sezon complet ca antrenor principal și cu 12 jucători sub 19 ani la echipă, Nicolae Dică a promovat pe SCM Pitești în liga secundă, săptămâna trecută, cu 7 etape înainte de finalul campionatului. Următorul obiectiv: recuperarea palmaresului și brandului FC Argeș.
Timp de 60 de ani, FC Argeș a fost o fabrică de talente și a câştigat două titluri naţionale. Dar în 2013, clubul care i-a dat pe Dobrin, Mutu, Neaga, Jean Barbu sau Dică a dispărut. Tocmai una dintre vedetele lui FC Argeş vrea să aducă din nou gloria în Trivale.
„Împreună vom învinge”,
La nici 37 de ani, Dică a obţinut deja primul succes. La debutul ca antrenor principal, a promovat cu SCM Piteşti în liga a II-a. A făcut-o în stil mare, cu şapte etape înainte de final (22 de puncte distanță față de Voluntari II în seria 3) şi cu una dintre cele mai tinere echipe din ţară.
”Dintr-un lot de 24, am avut 12 seniori şi 12 juniori sub 19 ani. Asta a fost foarte important pentru mine”, se mândreşte Dică. Conducătorii se felicită că l-au convins pe Dică să revină acasă. „Ceea ce Nicu a reuşit să facă este un lucru mare, a promovat talentele de pe plan local. Piteştiul îşi doreşte să reconstruiască acel centru de juniori faimos. Sperăm ca în câţiva ani, 2,3…4 ani, să fim din nou o pepinieră a fotbalului românesc. Este greu de estimat când vom avea aici un nou Dobrin, Mutu sau Jean Barbu, dar avem copii foarte talentați”, spune preşedintele lui SCM, Dragoș Șerban.
Un fost stelist, vedetă la SCM Pitești
Dică i-a luat prin surprindere până şi pe fotbalişti. „Ne aşteptam să promovăm, nu însă cu şapte etape înainte, dar este consecinţa muncii noastre. Avem doar două înfrângeri, dacă nu mă înşel, într-un an şi patru luni, de când a venit domnul Dică antrenor”, povesteşte vedeta lui SCM, Ionuț Năstăsie.
Deşi a trecut pe la Steaua, U. Cluj şi Viitorul, acesta a luat-o de la zero, din liga a treia. Aşa a făcut şi Dică. A pus într-un sertar cu amintiri cele aproape 400 de meciuri din prima liga, cele trei titluri de campion şi, mai ales, semifinala de Cupa UEFA jucată cu Steaua şi a mers să le înfrunte pe Şirineasa, Titu şi Podari.
”Consider că sunt la fel că atunci când eram jucător. Merg mult pe muncă şi disciplină pentru că sunt cele mai importante. Şi în cariera de jucător le-am folosit. Sunt foarte importante într-un grup”, spune Dică. Nu a uitat însă nici de golurile spectaculoase care l-au făcut idol în Ghencea.. „Contează mult disciplina la el, însă jocul pe care-l practicăm este unul ofensiv”, recunoaşte Năstăsie.
Pariază pe „decari” la fel ca Hagi
Dică şi-a terminat carieră de jucător lângă Hagi, la Viitorul. La fel ca „Regele”, Dică își dorește să imprime un stil creativ echipelor sale. Crede că în România sunt încă mulţi „decari”, aşa cum au fost el şi Hagi: „Noi trebuie să îi punem în evidenţă, pentru că aceşti jucători se nasc cu un talent.
” Ca antrenor, Dică a început în calitate de secund, la Steaua. Şi la Piteşti a găsit însă aceeleasi probleme. Istoria echipei riscă să se piardă. SCM este susţinută de autorităţile locale, dar palmaresul este la FC Argeş 1953. Echipa creată de suporteri a dispărut şi ea la începutul sezonului, aşa cum s-a întâmplat cu marele FC Argeş, în 2013.
Dică vrea să împace cele două tabere: „Obiectivul principal ar trebui să fie că Primăria să reuşească să ia brandul FC Argeş. Pentru oraş este foarte important acest lucru. O asociere cu brandul FC Argeș ar umple din nou stadionul. Oraşul are nevoie de o echipă în Liga I”
Dică a primit deja asigurări de la conducerea clubului că din vară situația juridică se va rezolva. „Încercăm din toate puterile să readucem brandul FC Argeș la echipă încă din această vară. Fotbalul pe care îl practicăm acum ne dă speranțe că, în viitorul apropiat, aici se vor juca meciuri cu echipe de top din România și din Europa, iar stadionul din Trivale va fi din nou arhiplin”, a concluzionat Dragoș Șerban, director SCM Pitești.