Ratarea calificării la Jocurile Olimpice 2016 a fost pusă de actualul coordonator al lotului olimpic de junioare de la Deva pe seama ghinionului, dar și a valorii echipei.
”Orice antrenor ar fi fost adus la lotul național, nu putea redesa situația. Vina ratării calificării la Jocurile Olimpice nu aparține unei singure persoane. De la antrenor la sportive, toți au partea lor de vină”, a explicat, pentru Libertatea, Nicolae Forminte.
Experimentatul tehnician a continuat: ”Sunt trist. Am rămas înmărmurit de acest rezultat pentru că, în ciuda problemelor din cadrul lotului, eu am sperat până în ultima clipă la calificarea la Jocurile Olimpice. Asta cu toate că, după accidentarea Larisei Iordache, planau umbrele unui eșec. Am avut și ghinion cu această accidentare”.
Despre viitorul gimnasticii românești, Nicolae Forminte a conchis, pentru Libertatea: ”E un moment dificil dar, cu ce avem, va trebui să renaștem! Trebuie să ne trezim și să reconstruim echipele și strategiile. Să fim inteligenți și să devenim mai modești, iar gimnastele să înțeleagă faptul că trebuie să-și călească propria glorie sportivă, nu să trăiască în umbra rezultatelor obținute de predecesoarele lor”.
Lotul feminin de gimnastică al României a terminat pe locul 7, din 8 participante, la turneul preolimpic de la Rio de Janeiro (Brazilia) și a ratat calificarea la Jocurile Olimpice.
Vezi care e prezența la vot la alegerile parlamentare 2024 și rezultate exit poll alegeri parlamentare 2024!