Sute de persoane din domeniul pe care cel dispărut l-a ilustrat cu atâta strălucire în timpul celor aproape opt decenii de viață au ținut să-i aducă un ultim omagiu.
La ceremonia sobră, încărcată de amintiri dintr-o viață dedicată sportului românesc, dar și de durere pentru un moment atât de trist, într-un an în care atletismul din țara noastră a mai fost lovit, prin dispariția Iolandei Balaș-Soter, a lui Titi Mihail, au fost prezenți foști și actuali mari atleți, Doina Melinte, Gabriela Szabo, Sorin Matei, Cristieana Cojocaru, Ion Buliga, Ilie Floroiu, Bogdan Tudor, Cătălin Câmpeanu, Ionela Târlea, Anișoara Cușmir, mulți dintre cei care îi datorează lui Nicolae Mărășescu o parte importantă din carierele lor sportive.
Un ultim omagiu i-au adus marelui om de sport și unii conducători din sportul românesc, Mircea Sandu și Adalbert Kassai, Paul Novac, Cristian Bocșa, Mihai Ispas, Mihai Căpățână, prieteni precum fostul prim-ministru și actual președinte al Curții de conturi, Nicolae Văcăroiu, îndurerații membri ai familiei, ziariști.
Nicolae Mărășescu s-a născut pe 12 noiembrie 1937, la București, și a practicat atletismul de performanță, având în palmares un titlu de campion național, la ștafeta de 4×100 metri, în 1965.
Licențiat al Institutului de Cultură Fizică din București (1966), în calitate de antrenor, la CSM Craiova (1978-1989) și la loturile naționale, i-a pregătit pe Natalia Andrei, Fița Lovin, Maria Radu, Doina Melinte, Cristeana Cojocaru, Ella Kovacs, Niculina Lazarciuc, Ana Pădureanu, Mihaela Racieru, Margareta Ghile, Margareta Keszeg, Sorin Matei, Petru Drăgoescu, Dan Betini.
Pentru rezultatele deosebite obținute de aceștia la competițiile atletice majore a fost distins, în anul 1982, cu titlul de antrenor emerit. A fost antrenorul român cu cele mai multe medalii câștigate de sportivii pregătiți de el la principalele competiții atletice internaționale la nivelul seniorilor (26,5 medalii dintre care două la Jocurile Olimpice, 7,5 la Campionatele Mondiale, și 17 la Campionatele Europene), anunță FRA.
A fost antrenor federal la FR Atletism (1967-1978), vicepreședinte (2001-2003), secretar general (1990-1993, 1997-2000, 2003-2005), membru al Biroului Federal — Consiliului Federal (1968-1977, 1990-2005, 2007-2011). În perioada 1993-1996, 2000-2003, a îndeplinit funcția de Secretar de Stat — șef al Departamentului Sport la Ministerul Tineretului și Sportului. Membru de onoare al Comitetului Olimpic și Sportiv Român (2010), Membru al COSR (1990-2010). A fost membru în diferite organisme internaționale Asociația Internațională a statisticienilor de atletism, ATFS (din 1966), Asociația Mondială a antrenorilor de atletism, Comisia de cros a Asociației Europene de atletism, Academia Americano-Română de Educație Fizică.
A publicat 23 de cărți și anuare sportive. În urma lui rămân nu doar rezultatele excepționale din atletismul celor patru decenii în care a fost implicat direct, ci și câteva veritabile monumente, care, după el, nu au mai continuat: Anuarele statistice, indispensabile într-un sport precum cel al metrului și secundei cum este atletismul, precum și impresionanta lucrare în patru volume ”Enciclopedia educației fizice și sportului din România”, și, de asemenea, alături de Alexandru Boriga și Cristina Vladu, ”Istoria atletismului românesc”, apărută în 2012.
A fost senator în Parlamentul României (2008-2009) și a fost decorat cu Ordinul Meritul sportiv clasa a II-a (1982), Ordinul Național Serviciul Credincios în grad de ofițer (2000), Ordinul Meritul Sportiv clasa I (2004).