”Nu știu cine are interes să vorbească urât despre mine. Am fost acuzat că am fost cel mai slab jucător în prima repriză din Suedia. Însă cifrele InStat arată că am fost între primii 5 oameni la Stockholm.
N-am înțeles de ce Dumitru Dragomir a zis că trebuie să fiu schimbat după 30 de minute. Promovați numai astfel de declarații. N-am auzit să se vorbească despre părerea lui Ilie Dumitrescu, care a spus că am fost printre cei mai buni oameni de pe teren în prima repriză, dacă nu chiar cel mai bun.
Oferta din Arabia a fost una de nerefuzat pentru mine.
Dacă vi se pare că nu am avut performanțe pâna acum, uitați-vă pe CV-ul meu și gândiți-vă la ce am făcut la Steaua. Am întâlnit acolo jucători de vârsta mea sau chiar mai mici care au făcut aceeași alegere. În Arabia nu este atât de scăzut precum se vorbește în România”
Nu o să mă mai vedeți până nu voi fi obligat să vin la interviuri. Nu mai are rost să vorbesc dacă mă întrebați cum e în Arabia Saudită, la Ahli, apoi scrieți că eu mă iau de oameni”
Sparta m-a cumpărat cu 4 milioane de la Anderlecht. Credeți că mă vindeau cu 4 jumătate mai departe? Le convenea? Nu e cum au spus unii oameni pe la TV”.
Nu e prima reacție nervoasă din sânul tricolorilor. Referindu-se la eșecul cu Suedia, si selecționerul Cosmin Contra și-a atacat detractorii în conferința de presă dinantea partidei cu feroezii.
”Nu pot spune că nu m-au deranjat unele lucruri spuse de foști jucători, foști antrenori la națională. Când vor fi ei antrenori, atunci vor putea chema ce jucători vor ei și să face ce schimbări vor ei. E simplu să vorbești de afară. După război mulți viteji se arată.
Am avut 7 jucători sub 21 de ani pe teren. Dacă ăsta nu e schimb de generații, atunci care e? A fost prima înfrângere din 9 meciuri oficiale și unii jucători au fost făcuți cu ou și oțet.
Mi-au spus că n-am experiență, asta după 7 ani de antrenorat. Eu sunt omul care a avut 36 de meciuri fără înfrângere în Liga 1, am antrenat la Getafe, în cel mai puternic campionat din lume. S-au plătit 4,2 milioane euro pe mine. Aproape am câștigat un campionat cu Dinamo, am o Cupă a României în palmares.
Să ia CV-ul meu ca jucător, ca antrenor, apoi să analizeze anumite lucruri. Se vede un spirit de luptă extraordinar la națională în mandatul meu. Faceți analizele cum le faceți, dar deocamdată eu sunt antrenorul! Nu putem construi nimic pe baza acestor critici”.