În partida de la Praga care a contat pentru grupele din Liga Campionilor, internaționalul român a fost schimbat în minutul 77, la scorul de 1-2, de Husbauer.
În cele 77 de minute cât a fost pe teren, Stanciu a oferit o pasă de 40 de metri, către Masopust, care i-a trimis apoi lui Boril și acesta a marcat golul Slaviei.
„Este un sentiment plăcut. Nu mulți jucători au ocazia să înfrunte Barcelona, să înfrunte acești jucători uriași”, a spus, după meci, Stanciu.
Acesta a adăugat: ”În special Messi, care cred că e cel mai bun jucător din istorie. Este fantastic să îl vezi pe teren și să intri în dueluri cu el, să încerci să îi iei mingea”.
Stanciu a rămas impresinoat însă de întreaga echipă catalană. ”Dar nu cred că este vorba doar despre el. Au o echipa fantastică, cu jucători foarte buni, iar pentru următorul meci, ar trebui să ne concentrăm să îi oprim pe toți”, a conchis Nicolae Stanciu.
Internaționalul român a fost considerat de cotidianul LEquipe unul dintre cei mai bun jucători ai Slaviei Praga, primind nota 7, la fel ca și colegii săi
Lukas Masopust și Jan Boril.