Unde e depus și unde are loc înmormântarea lui Nicolae Tilihoi
ACTUALIZARE 25 martie. Cum era Nicolae Tilihoi, povești spuse de ziariștii care l-au cunoscut
ACTUALIZARE 25 martie. Trupul neînsuflețit al celui care a fost Nicolae Tilihoi a fost depus, duminică, la Biseria Sfinții Apostoli din Craiova. Fostul fotbalist al ”Craiovei Maxima” va fi depus, luni, pentru câteva ore și la stadionul ”Ion Oblemenco”. Înmormânatarea va avea loc, marți, la ora 14.00, la cimitirul Ungureni. La Biserica Sfinții Apostoli au venit să-și ia ”la revedere” Gică Craioveanu, Devis Mangia, Marcel Popescu sau Costel Ilinca. Primul a ieșit plângând din biserică Toți foștii colegi de echipă a celui care a fost Nicolae Tilihoi și-au anunțat prezența la înmormânatre, inclusiv Ilie Balaci care va sosi duminică seară din Oman, acolo unde pregătește echipa Al-Suwaiq.
- Doliu la meciul România – Suedia, de la Craiova: ”Jucătorii echipei naționale îi vor aduce un ultim omagiu”
- Craiova Maxima, cei care au trecut în neființă. De la Oțet și Oblemenco, la căpitanul Ștefănescu
- Sorin Cârțu și Aurică Beldeanu, devastați de moartea lui Nicolae Tilihoi: ”Spunea că dacă trece iarna asta, va mai trăi…
De peste trei ani, Tilihoi suferea de o boală incurabilă. El s-a luptat cu aceasta, însă în cele din urmă organismul lui a cedat.
În ultimul deceniu, viața lui ”nea Nae” a fost un coșmar. În 2008, el şi-a pierdut fiica de numai 29 de ani, care la rândul ei a dus o luptă grea cu o boală incurabilă.
Nicolae Tilihoi, poreclit ”Limbă” de pe vremea când juca, s-a născut la Braila pe 9 decembrie 1956.
După ce a ieșit din fotbal, Tilihoi lucra în 2010 la Regia Autonomă de Termoficare din Bănie, ca recuperator de datorii de la rău platnici.
În 2011, Tilihoi a publicat cartea „Cronicar in vremuri tulburi”, care conține editorialele scrise de fostul fostul fundaș în Gazeta de Sud, între 2005 și 2011. De altfel, ”nea Nae” a fost colaborator ani buni la Gazeta de Sud, el completând săptămânal „Colțul specialistului“.
Originar din Brăila, Nae Tilihoi a fost descoperit de Corneliu Andrei Stroe la un trial în București și adus la Știința. În alb-albastrul sfânt al oltenilor a evoluat în perioada 1976-1987, mai bine de un deceniu în care a făcut pereche cu Costică Ștefănescu în centrul liniei de apărare. A cucerit două trofee de campion și patru Cupe ale României. În divizia A a evoluat în 294 de partide, marcând de 7 ori. Are 36 de apariții în cupele europene și 10 în tricoul naționalei.
Nicolae Tilihoi s-a născut la Braila pe 9 decembrie 1956. „Mulți oameni mă felicită pe 9 august, așa cum este trecută ziua mea de naștere, dar este o eroare. Sunt născut pe 9 decembrie. Oricum, le mulțumesc tuturor celor care mă sună și mă felicită, fie august sau decembrie”, spunea Tilihoi în urmă cu mulți ani.
Nicolae Tilihoi
Debut în Liga I: 01.09.1976, Poli Timişoara – U Craiova 1-0
A jucat la: Progresul Brăila (1974-1975), FC Brăila (1975-1976), U Craiova (1976-1987)
Meciuri / goluri în Liga I: 290 / 6
Meciuri / goluri la echipa naţională: 9 / 0
Palmares:
– Campion al României (1980, 1981)
– Cupa României (1977, 1978, 1981, 1983)
Tilihoi și-a încheiat cariera de fotbalist la echipa Metalul Bocșa pentru care a evoluat un sezon, în perioada anilor 1987-1988. Ca antrenor a fost la Metalul Bocșa, Jiul Craiova, Electroputere, Universitatea, Chimia Rm. Vâlcea, Callatis Mangalia și FC Drobeta Turnu Severin.
Vinerea trecută, 16 martie 2018, s-au împlinit 35 de ani de la marea performanță a Craiovei Maxima, care reușea în 1983 să o elimine pe Kaiserslautern și să se califice în semifinalele Cupei UEFA. A fost prima echipă din România calificată într-o semifinală a unei competiții europene.