Serbia a luat caimacul la Nike 3×3 Challenge, turneul marca Sport Arena Streetball care a dat, la ParkLake Shopping Center, startul sezonului de baschet trei la trei în 2017. Cele două echipe care au făcut deplasarea la București din țara vecină au ajuns neînvinse la duelul direct din finala categoriei Open, iar favorita Zmajevi și-a dus misiunea până la capăt, câștigând finala cu 12-8 în fața conaționalilor de la Epic Jam și încasând cecul în valoare de 1000 de euro.
“Este o experiență foarte frumoasă pentru noi. Este un turneu foarte bine organizat, care ne-a făcut să jucăm foarte bine. Am tras pentru fiecare minge – așa am câștigat trofeul. Am jucat finala împotriva unei echipe care nu are niciun secret pentru noi. Îi știm foarte bine pe fiecare dintre băieți, și ei sunt luptători extraordinari, dar noi ne-am făcut treaba și ne-am concentrat pe ceea ce conta. Am avut un weekend foarte bun, a fost o experiență excelentă și ne dorim să revenim cât mai curând aici”, a declarat Vuk Jovanovici, căpitanul celor de la Zmajevi.
Au fost trei zile pline de meciuri de baschet, concursuri pentru spectatori și momente de spectacol pe cele trei terenuri – două în aer liber și unul în interior – instalate în ParkLake Shopping Center. Astfel, chiar dacă vremea capricioasă și-a făcut de cap în weekend, competiția a fost dusă la bun sfârșit fără mari decalaje în program.
Enache și Filip au îmblânzit mingea de baschet
Iar dacă sârbii au fost cei mai buni la baschet 3×3, vedetele de la FCSB, Gabi Enache și Lucian Filip și-au arătat calitățile la freestyle, alături de cea mai tare trupă din Europa, Da Move Crew din Italia. Enache a avut emoții la început, atunci când a fost pus să învârtă mingea pe deget, dar s-a adaptat rapid. Filip a dovedit că este talentat și cu mingea de baschet, marcând din a doua încercare un coș de la linia de aruncări libere.
Italienii au avut un moment epic înaintea finalei mari, presărat cu nenumărate trucuri care i-au făcut să devină virali pe internet și încheiat cu un slam-dunk apoteotic reușit de Gianmarco Oddo, peste o piramidă alcătuită din doi colegi de-ai săi.
Spectacolul a fost completat de trupele de majorete și de dans coordonate de vedeta Disney Junior, Andra Gogan, precum și de fetele de la Academia de Majorete.
Peste 200 de jucători înscriși în 240 de secunde
Înscrierile pentru Nike 3×3 Challenge s-au încheiat după doar patru minute, 56 de echipe fiind validate să participe la acest turneu, fiecare jucător primind un maiou oficial de joc Nike. Echipe din Serbia și Bulgaria s-au înscris la turneu, iar jucători din Statele Unite, Grecia sau Israel au fost prezenți la turneu. Din păcate cele mai bune echipe românești de baschet 3×3 din sezonul trecut, Rahovas Finest și Școala Veche, s-au oprit în semifinalele competiției, la categoria Open Masculin, neputând trece de barajul sârbesc.
La categoria rezervată veteranilor (plus 35 ani) Babylon, cu fostul international Radu Horea în echipă, a învins echipa Make și prietenii, la care a evoluat și Paul Helcioiu, fostul câștigător al FIBA Eurochallenge Cup cu Asesoft Ploiești în 2005. Hristu Șapera, antrenorul celor de la BCM Pitești în Liga Națională de Baschet a fost de asemenea prezent în competiție, la categoria Open și a ajuns cu echipa sa până în sferturile de finală.
Toate echipele clasate pe podium la Nike 3×3 Challenge au primit drept premii tichete de diferite valori cu care vor putea achiziționa produse din magazinele Nike. Producătorul de echipament sportiv a oferit la această competiție o șansă de câștig și spectatorilor, prin intermediul numeroaselor concursuri dar și a tombolei unde a pus la bătaie mingi și ghete de baschet.
Premierea a fost efectuată de către Ștefan Săndulache, director executiv, Direcția pentru Sport și Tineret a Municipiului București, Honorius Circa, city manager, Primăria Sectorului 3, Marius Popa, secretar de stat, Ministerul Tineretului și Sportului și Ionuț Ionescu, coordonator comunicare FF Group Romania, distribuitorul Nike pentru țara noastră.
Nike 3×3 Challenge, un turneu marca Sport Arena Streetball, a fost organizat de ParkLake Shopping Center cu sprijinul ProFM, Corner Tree Café, Gatorade și Direcția pentru Sport și Tineret a Municipiului București și ACS Sport Promotion.
Baschetul 3×3 are șanse foarte mari să fie inclus în programul Jocurilor Olimpice, ediția Tokyo 2020, o decizie în acest sens urmând a fi luată de Comitetul Internațional Olimpic în această vară. Sport Arena Streetball, membru în FIBA 3×3 Board ca reprezentant al promotorilor din întreaga lume, a susținut acest demers încă din anul 2013.