A fost campion la decatlon şi la raliu
Fost campion naţional la decatlon, Nicuşor s-a apucat de bob în 1999. “Naşul lui de cununie a înfiinţat o secţie de bob şi l-a legitimat şi pe băiatul meu. Acum e angajat ca antrenor la Câmpulung, se descurcă”, explică părintele.
Pasionat de sporturi extreme, el a participat în 2008 la CN de raliuri- viteză în coastă, terminând pe locul cinci. Apoi, în 2011, a suferit un accident dramatic: se afla cu soţia lui, atleta Diana Dumitrescu, pe o motocicletă pilotată de el, iar în Bran (Braşov), iar un autoturism i-a lovit în plin.
“Diana a fost operată. El s-a ales doar cu julituri”, spune tatăl. Întrebat dacă are emoţii la cursele fiului, părintele spune: “Nu mă tem, pentru el, pârtia e ca o rutină. Chiar dacă bobul prinde şi 150 km/h! Cât despre Olimpiadă, va avea grijă Putin să nu fie atentate. E chestie de securitate naţională”. Niki a fost acasă de Sărbători, dar a mâncat puţin: trebuie să aibă grijă de condiţia fizică.
S-a căsătorit cu o fostă atletă
Nicolae Istrate şi Diana Dumitrescu, fostă heptatlonistă şi săritoare în lungime, s-au căsătorit acum trei ani, după o relaţie de iubire de şapte ani.
Tot o familie de sportivi, Daniela şi Iulian Păcioianu, antrenorul lotului naţional de bob, au fost părinţii lor spirituali.
Nicolae şi soţia lui, Diana