Fostul campion european la sah, romanul Liviu Dieter Nisipeanu (foto), va concura in campionatul Olandei pentru formatia Share Dimension Groningen, unde il va avea coechipier, printre altii, pe campionul mondial, rusul Vladimir Kramnik. Nisipeanu va juca primul meci pentru formatia olandeza pe data de 23 septembrie. Dieter Nisipeanu a mai semnat, in aceasta vara, un contract cu campioana Germaniei, formatia OSC Baden-Baden. De asemenea, fostul campion european din 2005 este legitimat la clubul francez Clichy, la Apanova Bucuresti, precum si la o grupare spaniola. Nisipeanu concureaza, pe parcursul anului, in toate aceste campionate nationale, prioritate avand competitia interna a Germaniei, cea mai puternica din Europa.