”Suntem bucuroși că am câștigat. Ăsta e fotbalul, mai sunt și intrări dure. N-am mai jucat într-un asemenea meci. Dar ăsta e fotbalul, e normal să se întâmple și astfel de lucruri”, a spus Dan Nistor. ”Vrem să luăm fiecare meci în parte și dacă la final vom fi acolo sus, cu atât mai bine. Nu e treaba mea problema licenței”, a adăugat acesta.
Săpunaru a fost la fel de reținut: „Suntem fericiți că am câștigat. Nu știu cu cât îi ajută să facă așa ceva. N-am avut niciun duel verbal cu Adi Mutu. N-am mai prins așa ceva, dar în viață totul are un început. Mai avem nouă finale de jucat. Nu știu cine se bate la titlu, noi vrem să fim cât mai sus”.