„Am fost înştiiţaţi de reprezentanţii FCSB că, în urma unei noi testări pentru COVID-19, au fost depistate alte cinci cazuri pozitive în rândul jucătorilor din lot”, a declarat Ştefan.
Gruparea FCSB a ajuns în total la 15 cazuri. Marţi anunţa că au fost înregistrate şapte rezultate pozitive la coronavirus în rândul jucătorilor şi componenţilor staff-ului, după ce au făcut teste înaintea partidei cu Backa Topola. Miercuri au mai fost depistaţi alţi trei fotbalişti.
În rândul arbitrilor, în lotul pentru primele două eşaloane, au fost depistate până acum 10 cazuri, persoanele în cauză fiind oprite de la delegări de Federaţia Română de Fotbal.
Echipa FCSB se află în prezent în Serbia, unde are programat, în această seară, meciul din turul 2 preliminar al Europa League cu formaţia FK TSC Backa Topola.