Impozitul pe veniturile obținute din jocuri de noroc va fi reținut la sursă nu doar de către organizatorii de astfel de jocuri cu sediul în România, precum casele de pariuri terestre, ci și în cazul jocurilor online autorizate în țară, informează profit.ro.

O modificare în acest sens a fost aprobată, miercuri, de senatorii din comisia de buget, la propunerea Asociației Jocurilor de Noroc, cu argumentul că astfel este eliminată birocrația pentru contribuabili și sarcina administrativă pentru Fisc. 

Președintele Asociației Jocurilor de Noroc, Odette Nistor, fost președinte al Oficiului Național pentru Jocuri de Noroc (ONJN), a amintit că, în prezent, pentru câștigurile din online, jucătorii trebuie să își declare singuri aceste venituri anual, spre deosebire, de pildă, în cazul caselor de pariuri, unde reținerea impozitului aferent câștigurilor este efectuată la sursă. Acestea sunt taxate cu 1%, pentru jucătorii care nu rulează sume mari de bani.

În plus, în urma reținerii la sursă, jucătorii nu mai sunt obligați să depună declarație anuală cu privire la aceste venituri și pot evita blocarea conturilor personale pentru sume derizorii. Modificarea a fost adoptată în unanimitate de membrii comisiei din Senat.

Muncitori români întorși în țară după 15 ani, ca să construiască autostrăzi: „Ne plătește mai bine ca-n Italia”
Recomandări
Muncitori români întorși în țară după 15 ani, ca să construiască autostrăzi: „Ne plătește mai bine ca-n Italia”

”Leagea absurdă” n-a trecut de Camera Deputaților

Inițiativa venită dinspre FRF, de a modifica Legea Sportului pentru ca federațiile să obțină un procent din activitatea caselor de pariuri, a fost respinsă la Camera Deputaților. Amendamentele FRF (care prevedeau ca un procent de 5% din încasări să meargă către cluburile sportive școlare) au stârnit furia caselor de pariuri, care au amenințat că vor scoate din ofertă evenimentele sportive din România. Legea ar urma să fintre în discuția plenului Parlamentului, înainte de a fi aprobată forma finală. Reprezentanții operatorilor de pariuri au avertizatcă legea, care a trecut de Senat, este ”absurdă” și că va fi contestată la Curtea Constituțională imediat ce va ieși de pe băncile de la Palatul Parlamentului.

Citește și:

Câți bani se învârt la pariuri sportive și la casino online și offline

Scandal pe bani la pariuri. Sorin Constantinescu, șeful cazinourilor din România, despre legea promovată de FRF: ”E cea mai absurdă”!

Ai jucat la pariuri pe internet? Află ce impozite ai de plătit

@ Amenzi mari pentru cei care nu declară la Fisc banii câștigați la pariuri

 

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Ce a spus operatoarea care a introdus biletul câștigător la Loto 6/49 despre românul care a luat premiul de 9,5 mil. euro
Știrileprotv.ro
Ce a spus operatoarea care a introdus biletul câștigător la Loto 6/49 despre românul care a luat premiul de 9,5 mil. euro
Începe scandalul după înmormântarea lui Silviu Prigoană: „Rămâi mut. De ce să-l îngropi în secret? Totul este un circ. Honorius cu taică-su...”. Fratele lui Silviu Prigoană, Dan, a răbufnit
Viva.ro
Începe scandalul după înmormântarea lui Silviu Prigoană: „Rămâi mut. De ce să-l îngropi în secret? Totul este un circ. Honorius cu taică-su...”. Fratele lui Silviu Prigoană, Dan, a răbufnit
Silviu Prigoană a fost înmormântat pe ascuns. Cum arată locul lui de veci. Mesajul lui Honorius, fiul cel mare: „Noi, cei patru fii ai săi...”
Libertateapentrufemei.ro
Silviu Prigoană a fost înmormântat pe ascuns. Cum arată locul lui de veci. Mesajul lui Honorius, fiul cel mare: „Noi, cei patru fii ai săi...”
Mesajul astrelor pentru zodii, sâmbătă, 16 noiembrie 2024. Peștii au motive de bucurie
FANATIK.RO
Mesajul astrelor pentru zodii, sâmbătă, 16 noiembrie 2024. Peștii au motive de bucurie
Din Champions League direct „La feminin” » Alina Peșu, arbitrul „Elite” al României ascultă „Unstoppable” înaintea fiecărui meci: „Nu poți face nimic doar cu talentul”
GSP.RO
Din Champions League direct „La feminin” » Alina Peșu, arbitrul „Elite” al României ascultă „Unstoppable” înaintea fiecărui meci: „Nu poți face nimic doar cu talentul”
Sorin Brotnei, declarații neașteptate despre planurile pe care le are cu banii câștigați la Asia Express: „Nu cred că mă lasă soția…”
Elle.ro
Sorin Brotnei, declarații neașteptate despre planurile pe care le are cu banii câștigați la Asia Express: „Nu cred că mă lasă soția…”
Care au fost ultimele cuvinte ale lui Silviu Prigoană. Prietenii lui au crezut că le face o farsă
Unica.ro
Care au fost ultimele cuvinte ale lui Silviu Prigoană. Prietenii lui au crezut că le face o farsă
Cât costă noaptea de Revelion? Oferte spectaculoase pentru Revelion 2025
Financiarul.ro
Cât costă noaptea de Revelion? Oferte spectaculoase pentru Revelion 2025
Nicio soluţie la 15 luni de când imaginile cu gravida din Urziceni, care năştea pe trotuar în faţa spitalului, au şocat România. Reacţia ministrului Sănătăţii
Observatornews.ro
Nicio soluţie la 15 luni de când imaginile cu gravida din Urziceni, care năştea pe trotuar în faţa spitalului, au şocat România. Reacţia ministrului Sănătăţii
Horoscop 16 noiembrie 2024. Peștii ar putea să se lase prinși, fără să-și dea seama, în capcana unor abordări superficiale
HOROSCOP
Horoscop 16 noiembrie 2024. Peștii ar putea să se lase prinși, fără să-și dea seama, în capcana unor abordări superficiale

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI