„Este o ocazie pe care ei o pot avea o singură dată în viaţa lor, ca urmare, din punct de vedere emoţional, aş vrea ca familiile lor să fie aici. Dar trebuie să ne gândim la sistemul medical japonez şi, prin urmare, cu inima grea trebuie să spun că este dificilă decizia pe care am luat-o”, a declarat Seiko Hashimoto, în cadrul unui interviu pentru ziarul Mainichi Shimbun, una dintre cele cinci publicații tipărite cu răspândire națională.

La Jocurile Olimpice Tokyo 2020, care vor avea loc între 23 iulie și 8 august 2021, vor participa 11.000 de sportivi olimpici și, ulterior, 4.400 de paralimpici și zeci de mii de antrenori, arbitri, sponsori, jurnaliști și VIP-uri.

Competițiile, fără spectatori

Organizatorii Jocurilor Olimpice de la Tokyo vor anunţa oficial săptămâna viitoare dacă spectatorii străini vor putea fi primiţi în Japonia, dar conform presei japoneze, decizia a fost luată deja de guvern şi constă în interzicerea intrării vizitatorilor străini la întrecerile olimpice.

Neliniştea populaţiei şi teama apariţiei unor tulpini mai contagioase ale coronavirusului au făcut să încline balanţa către interzicerea străinilor, conform agenţiei Kyodo.

În plină pandemie de coronavirus, care a amânat deja Jocurile Olimpice şi Jocurile Paralimpice cu un an, trei din patru japonezi sunt contra primirii de vizitatori străini la întrecerile olimpice, temându-se că afluxul lor va pune sub presiune sistemul nipon de sănătate, conform unui sondaj.

Cine ar putea primi derogare

Vizitatorii străini din partea sponsorilor competiţiei olimpice ar putea însă beneficia de o derogare, la cererea Comitetului Internaţional Olimpic, scrie cotidianul Asahi Shimbun.

Cel mai probabil, banii plătiți pentru cele 900.000 de bilete care au fost deja vândute în afara Japoniei vor fi returnați.

Și sportivii vor trebui să urmeze un regulament strict anti-COVID la Jocurile Olimpice. În principiu, sportivii participanţi la Jocurile Olimpice vor fi testaţi la fiecare 96 sau 120 de ore, chiar dacă rezultatele sunt negative.

Foto: EPA

 
 

Urmărește-ne pe Google News