Simona Nanoveanu, directorul adjunct al Institutului Național de Medicină Sportivă (INMS), a declarat la Digi24 că ecografia pe care au examinat-o medicii INMS nu coincide cu ceea ce au descoperit medicii legiști după ce i-au efectuat autopsia africanului.
„Sunt uluită, sunt şocată legat de diferenţa care a apărut între investigaţia care ne-a fost adusă nouă şi rezultatul de la Medicina Legală. Într-adevăr, undeva există o problemă. Dimensiunile cordului date de INML, a cărei competenţă nici nu visez să o contest, arată că inima era de două ori mai mare faţă de dimensiunea care ni s-a dat nouă de la ecografie.
A făcut analize de laborator, ortopedie, examen de dezvoltare fizică, examen cardiologic, ORL, oftalmologic, stomatologic şi la sfârşit, după ce cardiologul şi-a dat avizul, a făcut proba de efort. Am văzut şi rezultatul ecografiei şi am dat aviz în data de 14.
Ecografia a fost de 11, iar Medicina Legală a dat dimensiunea septului mai mult decât dublu, 24. Pe ecografie s-a menţionat că întreg aparatul valvular este normal, ori avea sechele de endocartită”, a declarat Simona Nanoveanu.
Patrick Ekeng a murit pe 6 mai, după ce s-a prăbușit pe teren în timpul jocului Dinamo – Viitorul, scor 3-3. Între timp, ieri, corpul neînsuflețit al lui Ekeng a fost transportat în Camerun.