Steaua a plecat în Norvegia fără Jugurtha Hamroun (26 de ani), cel mai în formă jucător în startul acestui sezon. Algerianul este accidentat și nu a făcut deplasarea. (Povestea lui Joujou, AICI).

În vreme ce steliștii plecau spre Norvegia, fostul fundaș din Ghencea, polonezul Lukasz Szukaka, se îndrepta spre Turcia, acolo unde evoluează pentru nou-promovata Osmanlîspor. Steaua a încercat ”să dea lovitura” chiar pe aeroport, președintele de onoare Helmuth Duckadam încercând să-l convingă pe stoper să revină la campioana României: „Lukasz, aici! Hai că avem un bilet şi pentru tine!”.

Atacantul francez Gregory Tade va fi titular joi seară, în ciuda voinței patronului Gigi Becali. Tade a postat un mesaj pe un site de socializare: „Tot ceea ce ştiu este să muncesc din greu. Nu îmi voi pune niciodată la îndoială calităţile, deoarece nu sunt genul ăsta de om! Cu ajutorul colegilor mei voi deveni şi mai bun”, a scris Tade, mulţumindu-le celorlalţi colegi prezenţi pe reţeaua de socializare, Sulley Muniru, Guilherme, Nicolae Stanciu, dar şi clubului Steaua.

Stoperul Fernando Varela (27 de ani), internțional capoverdian, ar da orice pentru o calificare la Trondheim.

“Mi-aș da mulți ani din viață pentru o calificare în grupe! 10 ani! Dacă întoarcem rezultatul ăsta, ne vom bucura ca pentru un titlu de campioni. Putem învinge cu 3-0. Pot să marcheze și Alex Chipciu, și Stanciu, și Popică”, a fost anunțul făcut de Fernando Varela, la televiziunea sport.ro.

Patronul Gigi Becali a promis câte 50.000 de euro de om în caz de calificare.

În afara lui Hamroun, dintre jucătorii trecuţi pe lista UEFA au mai rămas acasă portarul Ionuţ Poiană şi mijlocaşii Mihalcea, Neagu, Târnovan şi Grădinaru.

Lotul deplasat de Steaua în Norvegia: Cojocaru, Niță (portari), Râpă, Alcenat, Papp, Varela, Toșca, Carp, Guilherme, Filip, Tahar, Muniru, Breveeld, Enceanu, Ad. Popa, Chipciu, N. Stanciu, G. Iancu, Tade, Tudorie.

Echipa probabilă a Stelei: Cojocaru – Alcenat, Papp, Varela, Guilherme – Muniru, Breeveld – Ad. Popa, N. Stanciu, Chipciu – Tade.

Returul Rosenborg Trondheim – Steaua e joi, de la ora 21.oo, în direct la Pro TV.

 
 

Urmărește-ne pe Google News