Simo se pregătește momentan pentru partida din cadrul Fed Cup, cu Cehia (9-10 februarie, Ostrava), dar tehnicianul belgian are ca obiectiv imediat să-i ridice jucătoarei noastre nivelul de joc în vederea turneelor de la Doha (11-16 februarie) şi Dubai.
„Acum trebuie să stăm de vorbă, să o cunosc mai bine, trebuie să-mi formez propria părere despre ea. Desigur că au avut o exprienţă minunată, este un antrenor foarte bun (n.r. Cahill), au avut performanţe uriaşe împreună. Nu ştiu dacă sunt persoana potrivită, dar vom vedea.
Virginia Ruzici este o prietenă bună, este plăcut să stau de vorbă cu ea, dar vom vedea. Simona este o jucătoare incredibilă, este la un nivel ridicat, are toate calităţile să revină. Voi fi aici pentru o săptămână. Este diferit (n.r. tenisul feminin), desigur, dar este tot tenis”, a declarat Thierry van Cleemput.
Van Cleemput nu promite marea cu sarea. „Îmi place mult jucătoarea, îmi place mult stilul ei de joc şi dacă s-ar perfecta parteneriatul, cred că ştiu cum aş putea s-o ajut.
Ar fi prosteşte din partea mea să spun că voi face mai mult decât cel dinaintea mea. Ce mă interesează este munca”, a spus Thierry Van Cleemput, într-un interviu acordat pentru jurnalista Carole Bouchard.
Salariu anual de 200.000 de euro
Potrivit presei din Belgia, Thierry van Cleemput va avea un salariu de cinci ori mai mic decât a avut Darren Cahill. Cleemput va fi retribuit lunar cu 17.000 de euro, adică 204.000 de euro pe an.
Thierry Van Cleemput și-a început cariera de antrenor din 1993 și de-a lungul timpului, i-a antrenat pe Olivier Rochus (1993 – 1997), Steve Darcis (2011 – 2012) și David Goffin (2014 – ianuarie 2019), iar în perioada 2002 – 2005 a făcut parte din staff-ul Belgiei de Cupa Davis. Thierry Van Cleemput este căsătorit, are doi copii și are o afacere din vinuri în Belgia.
Secretele lui Thierry Van Cleemput, posibilul antrenor al Simonei Halep.