Introdus pe teren în minutul 58, Bogdan Stancu a declarat că are nevoie de mai mult timp pentru a se adapta la Galatasaray. “Am încercat să fac tot ce am putut mai bine. Evident că am nevoie de timp pentru a mă obişnui la noua echipă şi cu noii colegi. Am fost eficienţi în repriza a doua şi am înscris un gol. Am fi putut învinge la o diferenţă mai mare”, a afirmat “Motanul”. “Stancu a fost foarte rapid şi a dat speranţe de viitor. Mai are nevoie de timp. Este un atacant bun, care driblează bine. Cum se spune, are stofă bună”, a scris cotidianul Star.

L-a lăudat şi Gică Hagi

Evoluţia fostului jucător al Stelei a fost lăudată şi de Gheorghe Hagi. “Stancu este un jucător tânăr şi talentat, care trăieşte la Galatasaray prima experienţă în străinătate. Într-o oarecare măsură, şi-a arătat calităţile încă de la primul meci. Îl vom ajuta pe Stancu în toate privinţele, ca să înveţe cât mai curând limba turcă, să se adapteze la echipă şi să se înţeleagă cu noii colegi. Este un jucător de calitate şi poate reuşi”, a declarat “Regele”.

Face toţi banii

Cotidianul Sabah consideră că evoluţia lui Bogdan Stancu contra lui Sivasspor justifică suma de 5.600.000 € plătită de Galatasaray pentru transferul de la Steaua: “Suma poate părea mare, dar stofa jucătorului e foarte bună. Stancu a demonstrat că face banii şi sunt semnale că poate fi şi mai bun”.

 
 

Urmărește-ne pe Google News