Costel Stănici a fost primul. Dar jucătorul crescut la Sportul Studenţesc n-are niciun trofeu, iar la naţională a avut apariţii meteorice. Nici Cătălin Munteanu, Alin Stoica, Ianis Zicu, Dennis Şerban şi Florentin Matei nu s-au bucurat decât prea rar de acest compliment, poate cel mai mare din istoria fotbalului nostru. Ultimul apărut pe această listă selectă a fost buzoianul Claudiu Ionescu. Povestea lui v-a fost prezentată, recent, exclusiv, de SportNews.ro. Unde a ajuns „Ultimul Hagi” este poate cea mai bună dovadă că această sintagmă i-a apăsat prea mult pe umeri pe toţi care s-au trezit cu această „pleaşcă” (DETALII, AICI). La pachet, toţi cei menţionaţi, dar şi ceilalţi care au mai sperat la acest statut, n-au realizat nici măcar jumătate din ce a făcut Hagi.

Ionuţ Luţu a rămas doar cu porecla „Hagiluţu”. Spumosul oltean ştie de ce n-a reuşit nici măcar să se apropie de „Rege”, cu toate că talent a avut cu carul. Într-un interviu exclusiv acordat pentru SportNews.ro, Luţu ne-a dezvăluit cum l-a perceput pe Hagi după ce i-a fost coechipier şi de ce „Regele” a fost singurul jucător pe care n-a vrut să-l dribleze.

„De ce n-am ajuns ca el? N-am ştiut ce dorinţe să-mi pun!”

SportNews.ro: Ionuţ, Hagi împlineşte 50 de ani. Ce părere ai despre cel de la care te-ai ales cu porecla?
Ionuţ Luţu: Un uriaş! Am fost coleg cu el la Galata. Şi m-a mai chemat nea Puiu Iordănescu pe la naţională, ca să mă intersectez cu Gică.

Cum era privit Gică la Galata când ai ajuns tu acolo?
Avea nişte ani, luase nişte campionate. Toată lumea îl iubea. Eu am stat doar cinci luni acolo, dar în tot acest timp am stat zilnic cu Gică. Pe lângă un talent fabulos, mai avea o răutate şi o ambiţie când intra pe teren… De aceea a ajuns atât de mare. Ce goluri, ce pase dădea acolo. Şi el se minuna câteodată: „Doamne, ce gol am dat!”. Turcii nici nu ştiau ce e aia „scăriţă” până n-au văzut-o la el.

Ce te-a învăţat „Regele”?
Multe. Nu trebuia decât să stai lângă el şi să „furi”. Când am apărut la primul antrenament la Galata, m-am dus precum Cămătaru, fără apărători, cu jambierele lăsate. M-a luat direct: «Ce faci, mă, aşa la antrenament? Ia nişte apărători de la cineva că-ţi rup ăştia picioarele!».

S-a tot vorbit despre „Noul Hagi”. Crezi că e posibil să mai apară un fotbalist la fel de mare în ţara noastră?
Nu prea cred. Poate fi-su, Ianis, despre care aud că e talentat. Dar Dumnezeu ştie. E greu. La ce a făcut Gică, ce pase, ce şuturi, ce driblinguri, ce scheme…

Tu de ce n-ai reuşit mai mult, deşi talent ai avut?
De ce n-am ajuns ca el? Pentru că n-am ştiut ce dorinţe să-mi pun…

?!?
Când m-am luat de fotbal, mi-am pus două dorinţe: să joc la Universitatea Craiova şi să ajung coechipier cu Gică Hagi. Ambele mi s-au îndeplinit. Dar poate că am greşit. Trebuia să-mi pun şi eu dorinţe să ajung la Real Madrid şi la FC Barcelona. Dar, probabil, Dumnezeu mi-ar fi zis: «Ţi-ai pus două dorinţe şi ţi le-am îndeplinit. Ce vrei mai mult?».

Tu ai driblat pe toată lumea. Pe Gică l-ai depăşit vreodată?
Doamne ferește! Cum să-l depăşesc pe-al meu? El era „spatele” meu acolo. Jucase la Real, la Barcelona, la Brescia, în campionate adevărate. Mie îmi tremura lingura în mână după primul antrenament la Galata. Nu eram pregătit să reuşesc acolo.

 
 

Urmărește-ne pe Google News