Procuratoarea a fost Miss Auvergne în 2003
Sonia, 30 de ani, agent FIFA, e fostă Miss a regiunii Auvergne, în 2003, titlu care i-a adus calificarea la concursul Miss Franţa, unde a ocupat un loc pe podium. “Da, Sonia mă reprezintă, mă ţine în puf. E o fată frumoasă, deşteaptă, care ştie ce vrem noi, fotbaliştii. A făcut doi ani la Medicină, a urmat cursuri de actorie, dar apoi şi-a luat licenţa de agent”, explică Florent, care se ştie de mai mulţi ani cu impresarul său, ambii fiind născuţi în Clermont-Ferrand.
Sonia conduce firma Alliance Sport Management, ce reprezintă mai mulţi jucători şi antrenori din fotbal, dar şi din rugby, baschet sau volei. Practicantă a boxului thailandez, ea a jucat şi volei la VBC Riom! Fan Lyon, iar acum e invitată permanentă la emisiunea “Sport Les Specimens” (Canal+)!
Vizionați portretul Soniei Souid, realizat în anul 2003, în urma alegerii sale ca Miss Auvergne. Reportaj de Stéphane Moccozet și Valérie Mathieu
Prodanca, sexy-agenta noastră!
Anamaria Prodan (40 de ani) a fost botezată sexy-impresara de la noi. Agent FIFA, realizator TV şi fotomodel, soţia antrenorului Stelei a activat ca preşedinte CS Buftea şi FC Snagov (Liga a 2-a), ca manager general la Bistriţa şi la Chiajna şi ca preşedinte executiv la “U” Cluj. Absolventa unei facultăţi de drept, Ana i-a reprezentat, printre alţii, pe Mutu, Herea, Bornescu, Tameş, Dică, Hora sau Sânmărtean.