Francezul Karim Benzema a reuşit o „dublă” pentru învingători, în prima repriză (4, 45+1), celelalte goluri ale madrilenilor fiind marcate de căpitanul Sergio Ramos (15) şi de galezul Gareth Bale, revenit după o accidentare (67). Pentru gazde au marcat Leo Baptistao (25) şi Roberto Rosales (81).

Liderul FC Barcelona s-a impus la rândul său, cu 2-0, pe terenul formaţiei Girona, prin golurile portughezului Nelson Semedo (9) şi argentinianului Lionel Messi (68).

Argentinianul a înscris pe 37 de stadioane diferite, în deplasaere, în La Liga. În prealabil, Messi mai evoluase o singură dată pe terenul Gironei, de aici şi faptul că încă nu marcase pe acest stadion. În acest moment în La Liga există un singur stadion pe care Messi nu a marcat: Wanda Metropolitano. Dat în folosinţă în 2017, acesta e stadionul lui Atletico Madrid. Pe Vicente Calderon, fosta arenă a celor supranumiţi „los colchoneros”, jucătorul Barcelonei marcase de mai multe ori. Alte stadioane din Spania pe care Messi a evoluat şi nu a reuşit să înscrie sunt Carranza (Cádiz), Chapín (Xerez), Carlos Belmonte (Albacete), Los Pajaritos (Numancia) şi La Nueva Condomina (Murcia).

Rezultate:
Sâmbătă
FC Sevilla – Levante 5-0
Au marcat: Ben Yedder (48), André Silva (60), Vazquez (71), Sarabia (80 – penalty), Promes (90).

Atletico Madrid – Getafe 2-0
Au marcat: Griezmann (27), Saul (37).

Leganes – Eibar 2-2
Au marcat: En-Nesyri (46, 67), respectiv Kike (29), Joan Jordan (35).

CF Valencia – Villarreal 3-0
Au marcat: Diakhaby (4), Cerîşev (51), Rodrigo (86).

Duminică
Valladolid – Celta Vigo 2-1
Au marcat: Plano (55), Keko (69), respectiv Sisto (16).

Girona – FC Barceona 0-2
Au marcat: Semedo (9), Messi (68).

Athletic Bilbao – Betis Sevilla 1-0
A marcat: Muniain (21).

Real Sociedad – SD Huesca 0-0

Espanyol Barcelona – Real Madrid 2-4
Au marcat: Leo Baptistao (25), Rosales (81), respectiv Benzema (4, 45+1), S. Ramos (15), Bale (67).

Luni se dispută partida Deportivo Alaves – Rayo Vallecano.

În clasament conduce FC Barcelona, 49 puncte, urmată de Atletico Madrid, 44 puncte, Real Madrid, 39 puncte, FC Sevilla, 36 puncte, Alaves, 32 puncte, etc.

Messi, primul fotbalist care 400 de goluri în campionatul Spaniei

 
 

Urmărește-ne pe Google News