„Mulțumiri orașului Paris, onoare și glorie pentru o campioană unică”, a scris într-un mesaj postat pe rețelele de socializare președintele Federației Franceze de Tenis (FFT), Bernard Giudicelli.

Simonne Matheiu (1908-1980) este cea mai titrată jucătoare, după Suzanne Lenglen, din istoria tenisului francez, cucerind în cursul carierei sale 13 titluri de Mare Șlem (la simplu, dublu și dublu mixt), între anii 1920 și 1940.

Legendara jucătoare s-a făcut remarcată și pentru rolul său activ în lupta față de ocupația nazistă din Franța, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial (1939-1945).

Noul teren, „Court Simonne Mahieu”, se va alătura celorlalte trei mari arene din cadrul complexului de la Roland Garros: Philippe-Chatrier (cu o capacitate de 15.000 de locuri), Suzanne Lenglen (10.000 de locuri) și terenul numărul 1 (5.000 de locuri).

Arena care va fi construită face parte dintr-un plan de modernizare a instalațiilor care găzduiesc unul dintre cele patru turnee de Mare Șlem ale anului, informează Agerpres.

Proiectul, evaluat la 350 milioane euro, a fost la un pas să nu poată fi realizat, din cauza unui litigiu legat de prezervarea integrității Grădinii Serres dAuteuil, aflată în vecinătatea arenei, însă justiția franceză a autorizat, în luna februarie, demararea lucrărilor.


Citește și: Atenție, șoferi! Specialiștii spun că iarna aceasta se va face o deszăpezire…periculoasă: autoritățile vor folosi sare fără nisip!

 
 

Urmărește-ne pe Google News