Georgios Stratos, preşedintele Superligii elene de fotbal, a criticat suspendarea campionatului de către guvern şi a avertizat că toate cluburile se vor confrunta cu consecinţe grave, care le pun în pericol însăşi existenţa, relatează Reuters.

Guvernul elen a decis luni să suspende pe termen nedefinit campionatul de fotbal, după ce la meciul dintre PAOK Salonic, echipa antrenată de românul Răzvan Lucescu, şi AEK Atena, de duminică seara, patronul echipei gazdă a intrat pe teren înarmat pentru a protesta faţă de nevalidarea unui gol. Meciul a fost apoi întrerupt la scorul de 1-0 pentru PAOK.

”Suspendarea nu aduce nimic, a declarat Stratos după o întâlnire cu secretarul de stat pentru sport Georgios Vassiliadis. Apare un pericol grav şi nu ne mai putem atinge ţintele şi obiectivele noastre. Suspendarea nu aduce nimic şi beneficii nimănui. Suspendarea anulează toate lucrurile pozitive care au fost făcute. Suspendarea pune în pericol întregul fotbal dincolo de consecinţele financiare”.

Stratos a cerut reluarea cât mai rapidă a Superligii, dar nu a fost stabilită încă o dată. În acest sezon, doar patru din cele 16 echipe ale primei ligi au avut o audienţă medie mai mare de 5.000 spectatori pe meci, iar invadarea terenului de joc de către suporteri şi violenţele au preocupat autorităţile în ultimii ani.

Noutăți în scandalul din fotbalul din Grecia: clubul PAOK, suspendat provizoriu de Asociația Cluburilor Europene

Pe de altă parte,  Asociaţia Cluburilor Europene (ECA) a suspendat provizoriu echipa greacă PAOK Salonic, antrenată de românul Răzvan Lucescu, în urma incidentelor petrecute duminică, la derby-ul cu AEK Atena, când preşedintele clubului din Salonic, Ivan Savvidis, a intrat pe teren având asupra sa un pistol, informează agenţia EFE.

„În conformitate cu statutul ECA, Consiliul Executiv a decis în unanimitate să suspendate, cu efect imediat, clubul de fotbal PAOK din calitatea de membru al Asociaţiei Cluburilor Europene”, se precizează într-un comunicat dat publicităţii marţi de ECA.

Asociaţia va discuta suspendarea definitivă a clubului elen în cadrul viitoarei sale adunări generale, care va avea loc peste două săptămâni la Roma.

„ECA există pentru a proteja integritatea şi regularitatea competiţiilor şi a meciurilor, precum şi valorile şi principiile sportive pe care se bazează fotbalul european”, se mai arată în comunicat.

Noutăți în scandalul din fotbalul din Grecia. FIFA amenință cu măsuri disciplinare

FIFA, care a ameninţat prin intermediul unui comunicat cu sancţiuni ce pot „include suspendarea” Greciei din cadrul instanţei internaţionale, a trimis marţi seara o delegaţie la faţa locului şi a anunţat „desfăşurarea unei reuniuni pentru miercuri la Atena”.

La această reuniune vor participa membrii Comitetului de supraveghere a Greciei, instituit în luna iulie de FIFA şi prezidat de austriacul Herbert Hubel, precum şi reprezentanţi ai Federaţiei elene de fotbal şi alţi parteneri implicaţi, a precizat un purtător de cuvânt al FIFA.

Guvernul grec a decis să suspende pe termen nelimitat superliga naţională, până când toate părţile vor ajunge la un acord pentru crearea unui cadru regulamentar, cu sancţiuni severe.

Ivan Savvidis, preşedintele clubului PAOK Salonic, un om de afaceri rus de origine greacă, a intrat pe teren duminică, purtând asupra sa o armă de foc, pentru a protesta faţă de anularea unui gol înscris de echipa sa, în finalul jocului cu AEK Atena.

Noutăți în scandalul din fotbalul din Grecia. Patronul lui PAOK, Savvidis, în conflict de interese! Procuratura anchetează

Presa de la Atena a descoperit că Savvidis ar fi în conflict de interese, el fiind și sponsor al federației elene!

Procuratura din Salonic a demarat procedurile legale după incidentele care avut loc la Salonic, iar Ivan Savvidis urmează să răspundă în faţa justiţiei.

Citiți și Ce a spus Răzvan Lucescu despre incidentele de la meciul PAOK – AEK. ”Nu există în lumea civilizată să ţi se trimită gloanţe acasă” / GALERIE FOTO&VIDEO

Situație dramatică pentru Răzvan Lucescu în Grecia: PAOK, retrogradată și campionat suspendat? Sau victorie și titlu? ”Patronul a intrat pe teren cu pistolul”

 
 

Urmărește-ne pe Google News