La Melbourne, într-un hotel de carantină

Sportivul sârb în vârstă de 37 de ani a fost reținut într-un hotel de carantină din Melbourne, până când ministrul imigrației de la acea vreme i-a anulat viza.

„Mi-am dat seama că în acel hotel din Melbourne am fost hrănit cu nişte alimente care m-au otrăvit”, a declarat Novak Djokovici, într-un interviu pentru revista GQ.

„Am descoperit unele lucruri când m-am întors în Serbia. Nu am spus nimănui public acest lucru, dar s-a descoperit că aveam un nivel foarte ridicat de metale grele. Metale grele. Aveam plumb, un nivel foarte ridicat de plumb şi mercur”, a continuat Novak Djokovici, despre care se ştie că îşi monitorizează strict dieta. 

GQ a precizat că Departamentul de Afaceri Interne din Australia a refuzat să comenteze pe această temă, invocând motive de confidenţialitate.

„Singura explicație”

Întrebat dacă crede că otrăvirea a fost cauzată de mâncare, Djokovic a răspuns: „Asta e singura explicație”

 „Nu i-am întâlnit niciodată pe cei care m-au deportat din acea țară acum câțiva ani. Nu vreau să mă întâlnesc cu ei. Dacă o fac într-o zi, asta e”, a conchis Novak Djokovici.

Săptămâna viitoare, la Australian Open, Novak Djokovici îşi începe campania pentru obţinerea celui de-al 25-lea titlu de Mare Șlem, un record. 

 
 

Urmărește-ne pe Google News