Un lucru este clar! Ultimul insucces al lui Dinamo inregistrat in fata CFR-ului i-a dat serioase batai de cap actionarului Vasile Turcu.
Ieri, la nici 24 de ore dupa incheierea meciului, actionarul bucurestenilor a dezvaluit pentru Libertatea ca nu a putut dormi in noaptea de duminica spre luni, din cauza acestui esec. ‘Nu am reusit sa inchid ochii toata noaptea de suparare. Suntem neputinciosi. Mi-am dat seama ca in ritmul in care merge echipa in clipa de fata nu avem ce sa cautam in Liga Campionilor’, a declarat Turcu. Miliardarul bucurestean a spus ca nici echipa CFR-ului nu are fata de Liga Campionilor. ‘Am tot respectul fata de investitiile care au fost facute la Cluj, fata de jucatorii acestei echipe, dar din ceea ce am vazut eu, nici CFR-ul nu poate emite pretentii pentru Liga Campionilor. Este o formatie pe care ar fi trebuit sa o batem rau de tot. Parerea mea e ca nu CFR-ul a castigat meciul, ci noi ne-am batut singuri, pentru ca nu am jucat absolut nimic’, a mai spus suparat Vasile Turcu.
Il copiaza pe Becali
Dupa ce Gigi Becali a anuntat ca le va premia pe handbaliste cu suma de 50.000 de euro pentru obtinerea calificarii la Olimpiada, actionarul dinamovistilor, care a fost implicat in sustinerea echipei de handbal a clubului Dinamo, a declarat ca va scoate bani din buzunar, in conditiile in care Romania va cuceri o medalie la Olimpiada. ‘Eu stiu bine cat de mult muncesc aceste fete. Nu vreau deocamdata sa vorbesc de vreo suma, dar va asigur ca, daca ele se vor intoarce cu o medalie de la Olimpiada, le voi premia si eu’, a spus Turcu.