Gabi Tamaș s-a dus la galezii de la Cardiff City. S-a dus, dar nu impresionează deloc. În etapa de sâmbătă din Championship, a 14-a, Cardiff a remizat în deplasare, 0-0 cu Ipswich Town, fără a miza vreun minut pe Gabi Tamaș, stoperul dat afară de Steaua.

Dacă Tamaș măcar prinde un loc în lotul lărgit, văzând meciurile de pe banca de rezerve, atacantul George Țucudean o duce și mai rău. Alungat și el de către Mirel Rădoi de la Steaua, arădeanul nu prinde deloc lotul la Charlton Athletic, echipă care a pierdut sâmbătă, în deplasare, 0-3 cu Middlesbrough.

Și vârful de atac Sergiu Buș a dispărut din lotul de la Sheffield Wednesday, 1-0 pe teren propriu cu Nottingham Forrest. Trupa lui Buș stă cel mai bine în clasament, pe locul 8. Charlton este pe locul 23, penultimul! Primele două clasate promovează automat, iar până la locul șase joacă baraj. Ultimele trei retrogradează.

Urmărește-ne pe Google News